fbpx
17.6 C
Craiova
luni, septembrie 20, 2021

Se schimbă sensurile de circulație în Craiova

Reprezentanții Primăriei au anunțat, ieri, că sensurile de circulație din Craiova se vor modifica. Schimbarea intră în vigoare de azi, dar nu definitiv.

- Advertisement -

Modificările vizează șase străzi din oraș. Astfel, se revine la dublul sens de circulație pe strada Înfrățirii, sectorul de drum cuprins între intersecția străzii Nanterre și strada A.I. Cuza și montarea indicatoarelor de oprire interzisă cu panou adițional cu ridicarea pe acest sector, pe  strada Vântului, sectorul de drum cuprins între  intersecția străzii General Magheru cu strada Revoluției, pe strada Ulmului și pe strada Mircea Vodă. 

De asemenea, se inversează sensul de mers pe strada Oituz, sectorul de drum cuprins între intersecția strada Zambilei cu strada Horia și pe strada Jieţului, sectorul de drum cuprins între intersecţia str. General Dragalina şi str. Mircea Vodă.

Cei care nu respectă noile reguli de circulație o să fie sancționați conform legii de către polițiștii rutieri.

În 3 minute poți să citești și: Concurs pentru cei mai buni gospodari

Primăria a semnat trei contracte noi de investiții pentru Craiova

 România, la un pas de legalizarea consumului de canabis

Related Articles

Craiova contra Craiova! Tu pentru cine vei cânta?

S-a stabilit data când Rotaru și Mititelu își trimit mândriile în iarbă Cele două echipe din Craiova își vor măsura forțele, duminică, pe 3 octombrie,...

Ploieșteancă ucisă la prima întâlnire de un bărbat de pe Facebook!

„Un om o bătea pe o femeie acolo, trăgea femeia de uşă să se urce în maşină, ea trăgea de uşă, el o închidea”Primul...

Petrolul – U Craiova 1948: se anunță scandal între suporteri!

Ploieștenii au dat primele avertismente, Peluza Sud a continuat: „Urmează să mai primească o lecție de la olteni” FCU Craiova și Petrolul Ploiești joacă marți,...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă

Latest Articles

Craiova contra Craiova! Tu pentru cine vei cânta?

S-a stabilit data când Rotaru și Mititelu își trimit mândriile în iarbă Cele două echipe din Craiova își vor măsura forțele, duminică, pe 3 octombrie,...

Ploieșteancă ucisă la prima întâlnire de un bărbat de pe Facebook!

„Un om o bătea pe o femeie acolo, trăgea femeia de uşă să se urce în maşină, ea trăgea de uşă, el o închidea”Primul...

Petrolul – U Craiova 1948: se anunță scandal între suporteri!

Ploieștenii au dat primele avertismente, Peluza Sud a continuat: „Urmează să mai primească o lecție de la olteni” FCU Craiova și Petrolul Ploiești joacă marți,...

Situație critică în școlile din Craiova: tot mai multe clase trec în online

Numărul elevilor depistați pozitiv cu noul coronavirus crește accentuat de la o zi la alta. Tot mai multe cadre sunt în izolareȘcolile din Craiova...

„Dezastru” la Spitalul Târgu Cărbunești: „Nu mai avem locuri!”

Autoritățile au fost luate pe nepregătite, din nou: „N-am fost niciodată așa!”Spitalul suport Covid-19 de la Târgu Cărbunești se confruntă cu o criză de...