O fabrică din România trece prin momente grele. Concedieri în serie, la ordinea zilei
Concedieri în masă la o fabrică din România! O fabrică deschisă în perioada comunistă luptă să supraviețuiască pe piață în 2025. Însă, din cauza datoriilor, viitorul său este incert. Angajații se tem că își vor pierde locurile de muncă, iar investitorii își fac griji că nu își vor mai recupera fondurile investite, conform Gorj Online.
Unitate de stat menită să sprijine dezvoltarea industriei lactatelor
Fabrica de lactate Lactag SA, fondată în 1962 în perioada regimului comunist, a fost un reper al industriei lactate din România. În 1984, și-a diversificat producția prin deschiderea unei secții de înghețată, adaptându-se cerințelor pieței aflate în continuă schimbare. După 1994, fabrica a trecut sub administrarea cooperativei de consum pentru colectarea și prelucrarea laptelui, iar în 1995 a fost înființată „Întreprinderea de Industrializare a Laptelui Argeș,” o unitate de stat menită să sprijine dezvoltarea industriei lactatelor.
În 2005, investitorii au încercat să revitalizeze fabrica cu ajutorul fondurilor Sapard, însă fără succes. Compania a continuat să înregistreze pierderi, iar astăzi se confruntă cu o situație critică. Fabrica a fost scoasă la licitație de creditori pentru a recupera o datorie de 1.300.000 lei, potrivit fanatik.ro.
Unitatea va produce gips-carton și profile metalice
Angajații, îngrijorați că își vor pierde locurile de muncă, se întreabă cum poate dispărea un brand românesc într-un moment în care se vorbește tot mai mult despre susținerea produselor autohtone. În contrast, compania germană Knauf deschide o nouă fabrică în România, la Huedin. Cu o investiție de 75 de milioane de euro.
Unitatea va produce gips-carton și profile metalice. Iar reprezentanții companiei susțin că această extindere va consolida prezența pe piața locală și va sprijini economia regională, prin creșterea exporturilor și atragerea de noi investiții. Potrivit estimărilor, fabrica din județul Cluj va stimula atât sectorul construcțiilor, cât și industriile conexe, având un impact pozitiv asupra economiei locale.