Alegeri anticipate la Sadova: oferta PNL este un criminal din culpă!
Bîrsanu Alin-Mihăiţă este candidatul din partea Partidului Naţional Liberal la funcția de primar al comunei Sadova. Bărbatul a fost condamnat definitiv de de către Curtea de Apel Craiova. Este vorba despre o hotărâre judecătorească penală la pedeapsa închisorii cu suspendare.
În Sadova este nevoie de alegeri după ce primarul ales în 2020 a murit la scurt timp după aflarea rezultatelor de la vot. Eugen Safta candidase din partea PMP și tocmai fusese reales pentru un nou mandat, cel de-al treilea.
Acum, propunerea PNL pentru funcția de primar este Bîrsanu Alin-Mihăiţă, un criminal din culpă: „Infracţiunea pentru care a fost condamnat intimatul, este cea prevăzută de art. 178 alin 1 şi 2 Vechiul Cod Penal, respectiv ucidere din culpa, instanţa stabilind şi plata unor sume de bani reprezentând daune morale şi daune material în sarcina asiguratorului de răspundere civilă”, spun social-democrații, cărora nu le-a picat deloc bine propunerea, drept pentru care au făcut contestație.
Potrivit contestației PSD, Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 1278/28.10.2020, pronunţată in dosarul numărul 34684/215/2016, a dispus condamnarea inculpatului Bîrsanu Alin- Mihăiţă, la o pedepsă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 81 Cod Penal si un termen de încercare de 5 ani.
