Consilierii județeni au primit startul! Cosmin Vasile: „Am primit pentru a șasea oară acest certificat”
Într-o ceremonie desfășurată marți, 18 iunie, în sala de ședințe a Consiliului Județean Dolj, aleșii județeni și-au primit mandatele pentru a începe activitatea în noul mandat. Certificările oficiale au fost înmânate de către președintele Biroului Electoral Județean Dolj, Cătălin Stănculescu, marcând astfel începutul unei noi legislaturi.
Consilierii județeni și-au primit mandatele
„Am primit pentru a șasea oară acest certificat și pentru a doua oară validarea funcției de președinte al Consiliului Județean Dolj. Într-o formulă nouă, cu o componență alcătuită din vechi consilieri județeni, dar și din nume noi, care nu au avut până acum această calitate, începem încă un ciclu administrativ orientat către dezvoltarea județului Dolj și bunăstarea comunității.
Orașul din România care este într-o continua dezvoltare
Instituția Consiliului Județean Dolj este una dintre cele mai importante instituții de administrație, iar activitatea ei trebuie să fie tratată cu profesionalism și respect. Felicitări tuturor celor aleși! Succes în mandatul pe care l-au câștigat!”, a transmis Cosmin Vasile, pe Facebook.
PSD a avut cele mai multe mandate
Repartizarea mandatelor în urma alegerilor din 9 iunie reflectă următoarea distribuție: PSD a obținut cel mai mare număr de mandate, respectiv 21, urmat de PNL cu 9 mandate, în timp ce AUR și Alianța Dreapta Unită au câștigat câte 3 mandate fiecare.
