Adrian Mititelu nu renunță, iar Constantin Budescu poate pune umărul la promovarea celor de la FCU Craiova în prima divizie!
Se pare că Constantin Budescu ar putea fi pe cale să revină pe terenul de joc. Există o echipă care și-a arătat interesul pentru abilitățile sale, iar discuțiile dintre părți sunt într-un stadiu avansat.
Constantin Budescu poate pune umărul la promovarea celor de la FCU Craiova în prima divizie
Recent, mijlocașul a luat calea despărțirii de echipa Farul Constanța. În cele 29 de meciuri disputate în acest sezon, a reușit să înscrie doar de opt ori și să ofere nouă pase decisive foștilor săi colegi, cifre care nu au fost deloc pe placul lui Gică Hagi.
Echipele peste care putea să dea Craiova în preliminariile Europa League!
Dacă Chiajna își manifestă interesul pentru el, acest lucru ar putea atrage atenția și lui Adrian Mititelu, care afirmă că este hotărât și determinat să lupte. Pentru a promova, el înțelege că este crucial să aibă o echipă puternică și nu va mai risca să aducă jucători străini care să îl dezamăgească exact în momentele importante.
În Liga 2, jucătorii cu experiență sunt cei care fac diferența, iar Budescu, pe lângă calitățile sale de lider în vestiar, este și un adevărat dirijor pe teren. Nivelul competiției din Liga a doua este considerat ideal pentru un fotbalist aflat în ultimele etape ale carierei sale, iar FCU Craiova pare a fi una dintre echipele care își permit să ofere un salariu consistent, mai ales după achizițiile recente precum Bauza și Baeten.
„Unii zic ca sunt ȚĂRAN PROST! Eu spun ca sunt ȚĂRAN ÎNCĂPĂȚÂNAT, greu de ingenuncheat! Dacă soarta ma duce spre un final tragic înseamnă că așa a fost scris! Am pierdut multe în viata mea însă DEMNITATEA niciodată! Orice veți putea spune despre mine, însă nimeni n-o sa poată sa spună ca n am fost demn!”, a scris Adrian Mititelu, pe Facebook.
Managerul Gabi Tamaș reprezintă un avantaj important pentru echipa din Ilfov
După un sezon încărcat de dezamăgiri, Concordia Chiajna își pune speranțele în următorul sezon pentru a promova în prima ligă a fotbalului românesc. În acest sens, clubul pregătește o campanie de transferuri captivantă, iar printre obiectivele sale se numără și aducerea lui Constantin Budescu.
Managerul Gabi Tamaș reprezintă un avantaj important pentru echipa din Ilfov. Datorită relației sale strânse cu „Budi”, există șanse mari să îl convingă să accepte oferta, conform playsport.ro.
Întrebat despre acest subiect, președintele Consiliului Director, Cristi Tănase, a ales să nu ofere detalii precise, dar a exprimat apreciere pentru mijlocaș și a recunoscut că au fost tentative anterioare de a-l aduce la echipă. La Chiajna, se pare că a început un proces de restructurare. Au plecat jucători care au avut un rol important până acum, precum Romario Moise, Cătălin Hlistei sau croatul Mario Vrdoljak.
„Abia s-a terminat campionatul și suntem foarte dezamăgiți”
„Îl apreciem pe Constantin Budescu, el este un jucător foarte valoros! L-am dorit și în urmă cu vreo trei ani, atunci când a venit din străinătate. A fost o simplă discuție și nimic mai mult, n-am avansat atunci”, a declarat Tănase pentru prosport.ro.
Oficialul echipei alb-verzi a adus în discuție perspectivele pentru sezonul următor, sugerând că Ilie Poenaru și colaboratorul său, Marin Dună, ar putea rămâne în staff-ul tehnic. Totuși, decizia finală urmează să fie luată în cursul următoarelor săptămâni.
„Abia s-a terminat campionatul și suntem foarte dezamăgiți. Deocamdată, noi vrem să închidem sezonul care s-a încheiat. N-am creionat strategia pentru ceea ce ne așteaptă sezonul viitor. Deocamdată, trebuie să vedem pe ce staff tehnic ne vom baza pentru ce va urma la Chiajna. Este posibil să continuăm cu Ilie Poenaru și Marin Dună. A fost din nou un an ratat, pentru că noi ne-am dorit promovarea în fiecare sezon. Iar acum suntem pe minus din punct de vedere financiar, nu este deloc bine ce s-a întâmplat”, a explicat Cristi Tănase.
