Constantin Gâlcă e gata să îl facă pe Mirel Rădoi să-și dea demisia de la Universitatea Craiova!

Catalin Anghel

Mirel Rădoi are misiune grea la Universitatea Craiova, în timp ce Constantin Gâlcă vrea să le arate oltenilor că au greșit!

Constantin Gâlcă a fost demis de la Universitatea Craiova, în mijlocul sezonului recent încheiat. În locul acestuia, pe banca alb-albaștrilor, a fost adus Mirel Rădoi. Decizia i-a aparținut lui Mihai Rotaru, dar și acesta s-a consultat cu ceilalți investitori ai clubului din Bănie. Îngrijorarea tuturor era legată de faptul că suporterii s-au îndepărtat de echipă, din cauza jocului mai puțin estetic pus în practică de tehnician.

Constantin Gâlcă e gata să îl facă pe Mirel Rădoi să-și dea demisia de la Universitatea Craiova!

Acum, Constantin Gâlcă a fost numit drept noul antrenor al celor de la Rapid. El spune că va implementa un stil de joc ofensiv, pe placul fanilor din Giulești, pe care i-a lăudat. Antrenorul își dorește să îi facă pe rapidiști campioni. Dacă va reuși acest lucru, Mirel Rădoi va fi nevoit să își dea demisia, așa cum a promis.

„De câte ori am venit am fost surprins de atmosfera pe care suporterii pot să o facă la un meci. Mă simt ca la un spectacol, e un plus pentru echipă. Primim energie și e important să se vadă la jucători. Promit că am venit aici să duc Rapidul cât mai sus posibil, cu siguranță că echipa va arăta un joc ofensiv foarte bun, o intensitate în joc și îmi doresc ca ei (n.r. fanii) să fie mândri de ce vor vedea în acest an”, a spus Constantin Gâlcă, după ce a fost numit principal pe banca celor de la Rapid București.

Situație delicată la Universitatea Craiova!

Universitatea Craiova nu a reușit să câștige titlul nici cu Alex Mitriță, Nicușor Bancu și Ștefan Baiaram în lot. Cei trei ar putea pleca, în această vară. Mihai Rotaru o să îi înlocuiască destul de greu și cu investiții mari. Astfel, misiunea lui Mirel Rădoi devine și mai complicată, fără cele trei staruri.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.