Oltenii au de recuperat două goluri, iar Constantin Gâlcă spune că el are cheia pentru meciul Craiova – Maribor!
Constantin Gâlcă este conștient de faptul că returul Craiova – Maribor nu va fi deloc unul ușor pentru elevii lui. Antrenorul a subliniat faptul că vrea să vadă atitudine din partea alb-albaștrilor. Totodată, acesta explică faptul că poate fi omul decisiv pentru calificare, în funcție de deciziile pe care le va lua în legătură cu primul 11.
Constantin Gâlcă, omul decisiv în Craiova – Maribor
„Știm că Maribor este o echipă bună, dar jucăm acasă, alături de suporterii noștri și sper să fie un factor important pentru noi acest lucru. Cred în echipa noastră, cred în calitatea echipei. Când suntem concentrați, când avem agresivitate, intensitate și când suntem sprijiniți de suporteri, cu siguranță vom face un meci bun și vom încerca să ne impunem din primul minut.
Nimic nu este ușor în fotbal. Trebuie să avem atitudine de la început, să ne dorim acest lucru. Trebuie să ne coordonăm foarte bine, să fim agresivi, să avem intensitate și să avem calitate în fiecare acțiune. Sper să iau cele mai bune decizii, depinde de mine să așez cel mai bun 11. E important pentru încrederea noastră să avem o progresie în jocul nostru și în rezultate”, a spus Constantin Gâlcă.
Primul 11 probabil al Craiovei
Constantin Gâlcă nu își va permită să joace fără titularii Mitriță, Crețu, Bancu și Ivan. Astfel, aceștia și Popescu deja sunt puncte fixe. Alături de ei își vor face loc Zajkov, care este singurul fundaș central de picior drept ca variantă pentru înlocuirea lui Maldonado. Vlădoiu a făcut un meci bun cu CFR Cluj, la fel Oshima. În centrul defensivei sunt șanse mari să îl vedem pe Badelji, ținând cont de faptul că a jucat mai mult alături de Zajkov. Ofensiva poate fi completată de Paradela și Koljic.
Alex Băluță, după ce Gigi Becali și-a criticat dur jucătorii: „Noi suferim mai mult”
