Constantin Gâlcă știe ce îi lipsește Universității Craiova: „Așa am câștiga mai multe meciuri”

Catalin Anghel

Antrenorul Universității Craiova, Constantin Gâlcă, știe care e rețeta succesului, pe care nu o poate folosi, încă, în Bănie!

Victoria Universității Craiova în fața celor de la Hermannstadt l-a făcut pe Constantin Gâlcă să se mai liniștească. Antrenorul nu mai câștigase de mult, iar postul lui era în pericol. Nici acum nu e sigur că va prinde finalul de sezon în Bănie, dar poate decât să spere. El are ca obiectiv principal câștigarea campionatului.

După meciul de sâmbătă seara, tehnicianul a explicat ce îi lipsește Universității Craiova. Acesta e de părere că alb-albaștrii au nevoie de continuitate în primul 11. Gâlcă vrea să folosească, mai des, același prim 11, dar accidentările îl încurcă.

Constantin Gâlcă știe ce îi lipsește Universității Craiova!

„Sunt bucuros că am câștigat, dar am început partida în dezavantaj, ca în meciurile anterioare. După aceea, puțin câte puțin, am ajuns în careu și prin insistența lui Paradela am obținut un penalty. Puteam să marcăm mai multe goluri, dar nu am făcut-o.  Știam că Mitriță e important pentru noi. În opinia mea, el nu era pregătit pentru un meci întreg.

A intrat foarte bine, ne-a ajutat și la faza golului doi, a închegat jocul.  E importantă victoria, dar trebuie să avem continuitate, constanță în joc pe toată durata partidei. Trebuie să jucăm mult mai bine, mai ambițioși pentru că putem juca mult mai bine. Influențează foarte mult accidentările, pentru că altfel aș putea folosi același prim 11 meci de meci. Cu siguranță așa am câștiga mai multe meciuri”, a declarat Constantin Gâlcă.

Alex Cicâldău, o pierdere mare pentru echipă

Alex Cicâldău a fost o pierdere mare pentru echipă, în perspectiva meciului cu Hermannstadt. El s-a accidentat, la scurt timp după ce a marcat împotriva celor de la FCSB. Mijlocașul este unul dintre cei mai valoroși fotbaliști din Liga 1 și antrenorul Universității Craiova speră să îl aibă, din nou, în formă maximă, cât mai repede.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.