Minorul nu este singura victimă a tragediei, însă acesta n-a mai avut nicio șansă în fața impactului
Tragedie pe marginea unei şosele din judeţul Arad. Un copil de numai 14 ani și-a pierdut viața, sâmbătă, 30 octombrie, după ce mașina în care se afla alături de alţi trei copii cu vârste asemănătoare cu el s-a răsturnat. Șoferul a fugit de la locul accidentului.
„În afara localităţii Berechiu, un autoturism în care se găseau cinci persoane a părăsit partea carosabila, a lovit un parapet şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Accidentul s-a soldat cu decesul unui minor de 14 ani, fiind răniţi uşor alţi trei minori, de 12,13 şi 14 ani, toţi din localitatea Diosig, judeţul Bihor”, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Conform poliţiştilor, şoferul ar fi fugit de la faţa locului. Cercetările continuă pentru identificarea persoanei care a condus maşina şi stabilirea împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului rutier, fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Trecem la ora de iarnă! Cât mai continuă aceasta schimbare
Drulă a depus inițiativa prin care vrea să crească viteza de circulație pe DX Craiova-Pitești