Costel Gâlcă a numit vinovatul principal după eșecul cu Maribor: „Îmi pare rău”

Catalin Anghel

Universitatea Craiova a fost învinsă de Maribor, iar Costel Gâlcă nu s-a ferit de cuvinte la finalul meciului!

Maribor a învins Universitatea Craiova cu 2-0, în meciul tur, iar Costel Gâlcă și-a asumat vina pentru acest rezultat. Chiar dacă Maldonado și-a lăsat echipa în inferioritate numerică din prima repriză, antrenorul spune că el a făcut primul 11 și că o mare parte din vină îi aparține. Tehnicianul a subliniat și faptul că atacanții lui nu au finalizat fazele corespunzător.

Costel Gâlcă a numit vinovatul principal după eșecul cu Maribor

„Eliminarea lui Maldonado a fost decisivă, dar chiar şi cu un om mai puţin nu trebuia sa facem aceste greşeli în apărare, care ne-au costat. E o echipă foarte bună pe atac, dar are şi deficienţe în apărare. Cred că dacă continuam 11 contra 11 altul era rezultatul. Nu am reuşit să finalizăm acţiunile.

A fost decizia mea să-l pun în primul 11, e un jucător important, e adevărat, a făcut o greşeală, dar i-am văzut concentraţi pe toţi. A fost un contact, dar arbitrul decide. Îmi pare rău că nu le-am făcut o bucurie fanilor . Şi greşeala mea, îmi asum, nu doar a jucătorilor. Vom încerca să întoarcem rezultatul, nu este imposibil”, a declarat Costel Gâlcă, la conferinţa de presă, citat de as.ro.

Maldonado, printre favoriții lui Mihai Rotaru

Maldonado este unul dintre jucătorii preferați ai lui Mihai Rotaru. El a făcut greșeli pe teren încă de când a ajuns la Universitatea Craiova. Cu toate acestea, patronul echipei îl apăra pe fundaș și îi lăuda calitățile. Unii suporteri au început să își aducă aminte de un alt apărător care a trecut prin Bănie și îi obișnuise cu anumite greșeli: Acka.

Leii lui Gâlcă, prada slovenilor în Conference League!

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.