Costel Gâlcă așteaptă ca Mircea Lucescu să-și îndrepte atenția către Universitatea Craiova!

Catalin Anghel

Edi Iordănescu i-a supărat pe olteni, iar Universitatea Craiova poate profita de numirea lui Mircea Lucescu pe banca tricolorilor!

Mircea Lucescu este noul selecționer al României. Numirea lui a surprins multă lume. Inițial, s-a vorbit despre revenirea lui Mirel Rădoi sau despre instalarea lui Adi Mutu. FRF a negociat, până la urmă, cu Gică Hagi. Apoi, s-a produs surpriza. „Il Luce” a semnat și a anunțat că e gata să formeze o generație de excepție.

Costel Gâlcă așteaptă ca Mircea Lucescu să-și îndrepte atenția către Universitatea Craiova!

Antrenorul de la Universitatea Craiova este încântat de numirea lui Mircea Lucescu pe banca tricolorilor. Costel Gâlcă speră ca noul selecționer al României să își îndrepte atenția și către fotbaliștii din Bănie, pentru că acest lucru ar însemna că alb-albaștrii joacă bine.

„Nu mă aşteptam să preia naţionala, dar e un plus pentru fotbalul nostru, vom arăta mult mai bine cu el, având în vedere experienţa pe care o are. Îmi doresc să meargă mai mulţi jucători de la noi la naţională, dar trebuie să demonstreze la club” a declarat Costel Gâlcă, despre numirea lui Mircea Lucescu.

Universitatea Craiova poate profita de numirea lui Mircea Lucescu

Mihai Rotaru nu mai e în relații foarte bune cu Edi Iordănescu, după ce selecționerul a renunțat la anumiți jucători de la Universitatea Craiova. Andrei Ivan și Alex Mitriță nu au mai prins lotul de mult timp. Astfel, oltenii pot profita acum de numirea lui Mircea Lucescu și să demonstreze că merită să fie printre tricolori.

Universitatea Craiova ar avea multe de câștigat dacă ar avea mai mulți fotbaliști convocați. Cotele jucătorilor pot crește, dacă au evoluții bune la naționala României, mai ales când vine vorba de tineri.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.