Costel Gâlcă începe să simtă presiune la Craiova: „Nu-mi vorbiţi mie de titlu”

Catalin Anghel

Universitatea Craiova pierde multe puncte, iar presiunea asupra lui Costel Gâlcă deja a început să apară!

Costel Gâlcă vede abia acum ce înseamnă presiunea la Universitatea Craiova. Antrenorul trece prin momente grele, după 4 meciuri fără victorie. Suporterii nu mai au răbdare. Conducerea clubului e dezamăgită, mai ales după investițiile făcute. Nici jucătorii nu par par prea fericiți, după ce li s-a tot repetat că sunt foarte valoroși, dar reușitele lor întârzie să apară.

Sorin Cârțu l-a taxat, indirect, pe Costel Gâlcă, după ce antrenorul a înregistrat o medie destul de slabă de puncte pe meci. Fostul președinte al formației din Bănie spune că nici nu poate să discute despre titlu, cu astfel de rezultate. Gloria Craiovei Maxima așteaptă să vadă la treabă și noile transferuri făcute de Mihai Rotaru.

Costel Gâlcă începe să simtă presiune la Craiova

„Urmează meciuri grele, dar ştiau ce program au. Sunt 10 etape şi 16 puncte, nu mi se pare… E o medie de 1,6 puncte pe meci. Nu-mi vorbiţi mie de titlu la o medie de 1,6. N-ai cum să vorbeşti de titlu cu o medie de 1,6. Eu la modul ăsta fac întotdeauna socotelile. Sigur că 10 etape înseamnă o treime din sistemul regular, dar vreau mai mult dacă ai acest obiectiv de a câştiga campionatul.

Sigur că în momentul în care vin jucători, ai mai mult timp la dispoziţie, să vedem. Poate va fi şi inspiraţie mai multă. Poţi să recuperezi, dar să vedem cum jucăm cu handicap dacă noi jucăm prost când suntem cât de cât cu un avantaj sau la egalitate”, a declarat Sorin Cârțu, potrivit Fanatik.

Sorin Cârțu a apreciat 3 antrenori la Craiova

Costel Gâlcă nu pare să fie printre favoriții lui Sorin Cârțu. Acesta îi aprecia pe Cristiano Bergodi, Mirel Rădoi sau Eugen Neagoe. Mihai Rotaru a decis că fostul tehnician de la FCSB și Espanyol este cel mai potrivit pentru formația alb-albastră.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.