Craiova renunță la 6 fotbaliști și poate pierde peste 2 milioane de euro!

Ce i-a făcut pe alb-albaștri să renunțe la serviciile jucătorilor și unde pot ajunge aceștia!

Corneliu Papură și cei doi președinți ai Craiovei au umplut avionul cu fotbaliști și i-au timis în Turcia să se pregătească pentru play-off. Oltenii au anunțat lotul ce s-a deplasat în cantonament, iar de pe listă lipsesc 6 nume.

Marius Briceag nu a fost folosit de Victor Pițurcă, iar pe postul acestuia evoluează Nicușor Bancu, dar Craiova îl mai are și pe Bogdan Vătăjelu, unul dintre liderii din vestiarul alb-albaștrilor. Cota lui Briceag se ridică la suma de 400.000 de euro, iar dacă formația din Bănie nu va primi o ofertă pentu el, fundașul se poate orienta spre două formații dragi lui: FC Voluntari, echipa la care a fost împrumutat de Craiova în 2015 sau FC Argeș, trupa din Liga a doua ce i-a deschis porțile către fotbalul mare.

Renato Kelic a intrat în dizgrațiile suporterilor, alături de Piglaicelli și se pare că și conducerea clubului vrea să se despartă de jucător. Potrivit transfermarkt, Kelic valorează 850.000 de euro. Fundașul poate fi o variantă pentru multe echipe din Liga 1, inclusiv Dinamo.

Kamer Qaka este unul dintre jucătorii ghinioniști când vine vorba de transferuri. Albanezul a arătat că este un fotbalist util, dar, odată cu transferul lui Nistor, mijlocașul are șanse foarte mici să mai prindă echipa. Cota lui este de 800.000 de euro și nu ar fi exclusă o revenire la Iași, așa cum a făcut și după aventura scurtă de la FCSB.

Alex Ioniță nu a confirmat, iar oltenii nu vor să îl cumpere definitiv. Astfel, mijlocașul are trei variante de scăpare: se poate întoarce la Cluj, poate ajunge în Liga 2, la Rapid sau va primi o mână de ajutor de la Giurgiu, acolo unde poate fi, din nou, coleg cu Budescu și Alibec. Cota lui Ioniță este de 450.000 de euro.

Carlos Fortes este într-o situație destul de complicată. Acesta nu va mai putea evolua în România până la sfârșitul lunii martie, atunci când îi expiră suspendarea. Dacă alb-albaștrii nu-l mai vor, va fi destul de complicat ca acesta să se înțeleagă cu o formație din campionatul intern. Potrivit transfermarkt, valoarea portughezlui este de 450.000 de euro.

Goran Zakaric a fost adus de Victor Pițurcă la Craiova, iar tehnicianul l-a încercat pe mai multe poziții. Bosniacul nu a dat randament, chair dacă se spunea că va fi mai bun decât Elvir Koljic. Totodată, clubul din Bănie trebuia să achite în această iarnă 200.000 de euro pentru a-l transfera definitiv pe atacant. În momentul de față, Zakaric este cotat la suma de un milion de euro.

Este greu de crezut că Mihai Rotaru va reuși să primească sume importante de bani pe acești fotbaliști. Ioniță și Zakaric nu sunt ai Craiovei, în timp ce Briceag și Fortes nu au o carte de vizită prea bună, cel puțin în ulimele 6 luni. Totodată, Kelic și Qaka sunt cei care nu mai au loc, iar salariile lor pot fi destul de greu de suportat.

În 3 minute poți să citești și: Pigliacelli și colegii au plecat în cantonament: „Declar dragoste eternă Craiovei”

Victor Piturca, victimă sau călău!

FOTO! Război total în Bănie! ”Rotaru, ce mai urmează: să-l aduci pe Mititelu?”

Pigliacelli și-a făcut ultima paradă: Dacă va intra pe teren, vor vedea toți consecințele!

Share!

Summary
Craiova renunță la 6 fotbaliști și poate pierde peste 2 milioane de euro!
Article Name
Craiova renunță la 6 fotbaliști și poate pierde peste 2 milioane de euro!
Description
Ce i-a făcut pe alb-albaștri să renunțe la serviciile jucătorilor și unde pot ajunge aceștia!
Author
Publisher Name
https://3minute.net/
Publisher Logo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *