Oltenii și-au consolidat prima poziție la penalty-uri primite și ratate în Liga 1: un punct după un meci mediocru în fieful lui Hagi.
Universitatea Craiova acuză din plin transferul lui „Captian America”. Plecarea lui Alexandru Mitriță a lăsat un gol adânc în echipă. Nimic nu s-a legat în meciul cu Viitorul Constanța, anticipat drept spectaculos de Mangia și jucători, o dezamăgire în realitate. După remizele celor de la CFR Cluj și FCSB, Craiova lui Mangia avea ocazia perfectă de a se apropia. Nu a profitat deloc de ea.
Craiova fara Mitrita, zero barat!
Relativ dubios, chiar dacă nu l-a avut pe Mitriță în teren, antrenorul italian al Craiovei nu l-a forțat nici pe Andrei Cristea, singura achiziție de până acum. Fostul căpitan al lui Poli Iași a fost lăsat pe bancă. Specialitatea casei – penalty în favoare, dar ratat nonșalant de Koljic, a fost din nou bifată de băieții lui Mangia. Oltenii au ajuns la 14 penalty-uri dictate în favoarea lor în 22 de etape, record absolut în Europa, între care 5 ratate. Așadar, după un meci în care nimeni nu a excelat, Craiova adaugă un singur punct, insuficient cât să se apropie de CFR Cluj ori FCSB, echipe care au pășit la fel, greșit, în startul lui 2019. Egal în Danemarca! Toate calculele pentru calificare!