12.3 C
Craiova
duminică, aprilie 20, 2025

O femeie a fost tâlhărită în mijlocul unui bulevard din Craiova!

Tâlhărie calificată pe străzile Olteniei: craioveanca a fost îmbrâncită și jefuită de doi tineri!

Doi tineri, în vârstă de 19 și 20 de ani, din Coțofenii din Dos, sunt bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată deoarece au agresat și jefuit o femeie de 38 de ani din Craiova în timp ce aceasta se deplasa pe Bulevardul Dacia. Potrivit IPJ Dolj, craioveanca a fost acostată de persoană necunoscută, în data de 29 septembrie, care a îmbrâncit-o, smulgându-i geanta în care se aflau suma de 120 de lei, actele de identitate și cheile de la locuință și autoturism.

,,Astfel, în cursul zilei de ieri, 18 octombrie, polițiștii Secției 5 Poliție Craiova au efectuat două percheziții domiciliare în comuna Coțofenii din Dos, la locuințele a doi tineri de 19 și 20 de ani, din localitate. În baza probatoriului administrat, polițiștii au reținut pentru 24 de ore persoanele în cauză, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată”, a declarat purtătorul de cuvânr al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Potrivit informațiilor noastre, în cele trei săptămâni de la acțiunea de pe Bulevardul Dacia și momentul în care au fost identificați, unul dintre cei doi tineri mai este acuzat că a intrat cu forța în casa unei femei din localitatea Coțofenii din Dos cu intenția de a o jefui, însă a și violat-o.

Foto: arhiva

Doljul atinge un nou prag: 1,5 infectări la mia de locuitori!

Susținătorul FCU Craiova, neinteresant pentru Cârțu: „Suntem sătui de comentariile lui”

Ștefan Stoica și ministrul Ciucă deschid listele PNL Dolj! Mario Oprea tremură pentru locul din Parlament

Horoscop 19 octombrie 2020: scorpionii beneficiază de multă liniște

spot_img

ULTIMELE STIRI