Banii nu sunt o problemă pentru tânăr! Cât costă un singur fel de mâncare la restaurantul unde a fost Selly
Selly și iubita lui, Smaranda Stirbu, au mers într-o vacanță de lux în Mykonos, Grecia. Aceștia au fost însoțiți de mai mulți prieteni apropiați, printre care se numără și nimeni altul decât Matei Dima, cunoscut publicului larg drept Bromania.
Tinerii au scos în prim-plan costumele de baie și formele apetisante ale tinerelor, shot-urile, mâncarea tradițională, dar și plajele la care alți români doar visează.


”O chemare încântătoare la viața luxoasă de vară din Mykonos”
Pentru Andrei Șelaru banii nu sunt o problemă, având în vedere câștigurile însemnate pe care le obține din ceea ce îi place cel mai mult să facă: vlogging. Tânărul este implicat și în mai multe campanii de promovare pentru diferite branduri din România.
Astăzi, cei trei au mers să ia masa la un restaurant renumit de pe insulă, considerat ”o chemare încântătoare la viața luxoasă de vară din Mykonos”. În lei, prețurile variază între 89 și 280 de lei, pentru un singur fel de mâncare. Un sejur de o săptămână în Mykonos costă aproximativ 2.000 de euro de persoană.
Destinația de lux pe care au ales-o vedetele
Insula Mykonos, renumită la nivel mondial, face parte din complexul insular Ciclade din sudul Mării Egee, situat între Tinos, Syros, Naxos și Paros. Peisajul său este ușor diferit de restul plajelor din apropiere.
Lângă Mykonos se află o insulă mică, dar bogată din punct de vedere istoric, Delos. De asemenea, Mykonos este considerată o oază pentru comunitatea LGBTQ+. Este o locație mediteraneană luxoasă, unde viața de noapte este mereu în prim-plan.
În fiecare vară, această insulă atrage atenția la nivel mondial. Atmosfera de petrecere de neuitat și stilul unic fac deliciul turiștilor. În timpul zilei, oamenii se îngrămădesc pe plaje. Seara, Mykonos devine plin de viață și principala atracție sunt barurile din zonă.
