fbpx
12.3 C
Craiova
duminică, octombrie 17, 2021

Oficial: Craioveanul Selly va ține o dezbatere cu fostul ministru al Educației

Vloggerul își vede visul îndeplinit: ,,De ce avem 44% rata analfabetismului functional”!

Prezentul ne determină să fim din ce în ce mai implicați în ceea ce privește sistemul educației. Pandemia care a lovit toate țările din lume a afectat foarte mult educația din țara noastra, cursurile mutându-se online, astfel mulți elevi au pierdut contactul cu tot ceea ce presupune școala în ansamblul ei. Pe de altă parte, mulţi dascăli nu sunt familiarizaţi cu platformele online, ceea ce face ca transmiterea şi calitatea informaţiei să fie afectate.

Acestea reprezintă doar o parte dintre subiectele care vor aprinde schimbul de idei dintre Selly şi cea care a acceptat provocarea de a fi prezentă în platou, Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei care a deţinut patru mandate. Deşi au fost invitaţi mai mulţi foşti miniştri a Educaţiei, inclusiv cel în exerciţiu, Monica Anisie, şi în ultimii 30 de ani România a avut nu mai puţin de 28 de astfel de demnitari, Selly se va afla faţă în faţă cu un ministru controversat, dar care a acceptat provocarea unei discuţii asumate.

Sâmbătă, de la ora 20.00, la Prima TV, va avea loc o dezbatere dinamică, cu momente de sinceritate şi de dispută, în care vor fi radiografiate problemele cu care se confruntă în prezent învăţământul românesc, punctele sale forte sau din contră, lipsurile care definesc anumite instituţii de învăţământ. Educaţia ramâne un capitol intens cu atât mai mult cu cât în luna mai, la trei luni de la debutul pandemiei, în jur de 1 milion de copii nu aveau acces la şcoala online, iar tehnologia este un prag greu de trecut şi în prezent.

,,MAINE: SINGURA DEZBATERE DINTRE UN ELEV SI UN MINISTRU AL EDUCATIEI. MAINE, 12 DECEMBRIE, ORA 20:00, LA PRIMA TV. Am invitat mai multi fosti ministri ai educatiei (inclusiv pe Monica Anisie), dintre care unul singur a acceptat provocarea. Voi dezbate subiectul educatiei, de ce avem 44% rata analfabetismului functional, de ce lucrurile functioneaza doar pe hartie, de ce avem atatea scoli cu toaleta in curte si profesori abuzivi, in premiera, cu cel mai longeviv Ministru al Educatiei, Dna. Ecaterina Andronescu”, a scris Selly pe Instagram.

Moment istoric: Se deschide prima linie de tren construită de la 0 în România după ’89!

UTA – Craiova: Papi nu se va baza pe 3 fotbaliști!

Cel mai bun fundaș central al Craiovei din ultimii 30 de ani!

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Latest Articles