fbpx
5 C
Craiova
joi, ianuarie 21, 2021

Craioveanul Stoian a semnat: „Bine ai venit acasă!”

Stoian va purta tricoul nu numărul 8 și își dorește să vadă tribunele pline: „Sper ca fanii să se întoarcă pe stadion cât mai repede posibil

- Advertisement -

Adrian Stoian s-a întors în Italia, după ce nu s-a adaptat la Viitorul Constanța. Mijlocașul craiovean va evolua în Serie B, la Ascoli, acolo unde a fost deja prezentat și primit cu brațele deschise de suporteri: „Bine ai venit acasă! Hai să înceapă treaba cât mai repede” sau „Am reuşit un super transfer”, au scris fanii pe paginile de socializare.

Craioveanul a oferit și primele declarații în calitate de jucător al lui Ascoli, echipă la care va îmbrăca tricoul cu numărul 8: „Sper ca fanii să se întoarcă pe stadion cât mai repede posibil ca să pot vedea din nou atmosfera caldă pe care am apreciat-o ca adversar. Ultima mea experiență a fost în România, la Viitorul, am jucat și pentru FCSB, dar la cât am jucat în Italia, pot să spun că atunci când m-am întors în România parcă eram un străin. La Ascoli am găsit și doi foști colegi de la Roma Primavera, Brosco și Sini, cu ultimul am jucat și la Bari”, a spus Stoian, citat de tuttomercatoweb.com.

Stoian își găsește cu greu locul!

Adrian Stoian făcea pasul către Italia în anul 2009, atunci când Roma îl transfera pe român de la Academia de Fotbal Gică Popescu. După două împrumuturi consecutive, la Pescara și la Bari, “giallorossii” l-au cedat definitiv la Chievo, în schimbul a 500 de mii de euro. Gruparea din Verona l-a cedat sub formă de împrumut la Genoa, Bari și Crotone, ultima transferându-l definitiv în 2015. Olteanul a jucat 3 sezoane pentru Crotone, după care a fost luat de Gigi Becali, la FCSB. Acolo nu s-a adaptat și a revenit în Italia, la Livorno, echipa de la care a plecat spre Viitorul lui Hagi.

Adrian Stoian a copilărit în Craiovița, a început fotbalul la Școala lui Gică Popescu și și-a dorit de mic să îmbrace tricoul Universității Craiova. Mijlocașul are tatuată pe braț stema clubului craiovean. În vara lui 2019, când se transfera la FCSB, Stoian declara: „Cand mi-am facut tatuajul eram mai tanar si, cand esti copil, stiti cum e…copiii spun intotdeauna adevarul. Am simtit ca trebuie sa fac asta si nu imi fac probleme. Este o mandrie pentru mine si sper intr-un viitor sa joc, pentru ca tot timpul am fost fan al acestei echipe. Cand eram copil, mergeam cu tata la meciuri si m-am atasat mult de aceste culori”.

Andrei Ivan: „Avem un an foarte bun. Nu trebuie să ne timorăm!”

Papură a găsit vinovatul după Craiova – Sepsi 0-0!

Craiova înzăpezită: al treilea meci la rând fără gol marcat!

Share and Enjoy !

0Shares
0


0

The following two tabs change content below.

Catalin Anghel

Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.
Summary
Craioveanul Stoian a semnat: „Bine ai venit acasă!”
Article Name
Craioveanul Stoian a semnat: „Bine ai venit acasă!”
Description
Stoian va purta tricoul nu numărul 8 și își dorește să vadă tribunele pline: „Sper ca fanii să se întoarcă pe stadion cât mai repede posibil”
Author
Publisher Name
https://3minute.net/
Publisher Logo
Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

21,385FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -

Latest Articles

Share and Enjoy !

0Shares
0 0
Summary
Craioveanul Stoian a semnat: „Bine ai venit acasă!”
Article Name
Craioveanul Stoian a semnat: „Bine ai venit acasă!”
Description
Stoian va purta tricoul nu numărul 8 și își dorește să vadă tribunele pline: „Sper ca fanii să se întoarcă pe stadion cât mai repede posibil”
Author
Publisher Name
https://3minute.net/
Publisher Logo
0Shares
0