11.8 C
Craiova
duminică, mai 25, 2025

Craiovenii pot da masca jos ca să fumeze pe stradă!

E oficial! Autoritățile au stabilit în ce situații îți poți da masca jos pe stradă!

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit situaţiile în care masca de protecţie sanitară poate fi îndepărtată, respectiv în spaţiu deschis, pentru perioade scurte de timp.

Persoanele din localitățile unde este obligatorie purtarea măștii de protecție și în spațiile deschise, precum Craiova, vor putea să înlăture masca de protecție pentru scurt timp, atunci când fumează sau mănâncă pe stradă, în afara zonelor de trafic pietonal. De asemenea, vor putea renunța la mască cei care fac jogging.

În Hotărârea din această dimineață a CNSU se arată că masca poate fi scoasă pentru a fuma, a mânca sau a bea, dar şi pentru activităţi sportive, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal şi pot respecta o distanţă de cel puţin 2 metri faţă de alte persoane.

,,În localitățile sau județele în care portul măștii de protecție este obligatoriu în spațiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane”.

Trică are mare încredere în FCU Craiova: „Ar câștiga fără probleme cu CSU”

Trică revine pe bancă din iarnă: „O să încerc să iau o decizie”

Cine antrenează FCU Craiova din iarnă: „Această echipă este creația lui”

Mititelu i-a periat pe alb-albaștrii din Liga 1: „Nu e ceva rău că în Craiova este o altă echipă”

spot_img

ULTIMELE STIRI