Echipa la care s-ar putea întoarce Cristiano Ronaldo
Cristiano Ronaldo se apropie de finalul aventurii din Arabia Saudită, iar viitorul său începe să fie din nou subiect de speculații. Superstarul portughez, care împlinește 40 de ani anul acesta, nu și-a prelungit încă contractul cu Al-Nassr, echipă la care joacă din ianuarie 2023 și unde este răsfățat cu un salariu uriaș. Deși a spus că se simte excelent în Golf, presa din Spania vine cu o informație „bombă”: Ronaldo s-ar putea întoarce în Europa din vară! Și nu la orice echipă, ci chiar la Sporting Lisabona, clubul la care a început totul pentru CR7.
Saudiții vor cu orice preț să-l păstreze
Conform publicației Fichajes, Ronaldo ia serios în calcul revenirea la Sporting, mai ales dintr-un motiv emoțional – acolo a fost lansat în fotbalul mare, grație antrenorului român Ladislau Boloni. Dar nu e doar nostalgie la mijloc. Ronaldo ar vrea să joace din nou în Europa pentru a fi în formă maximă la Mondialul din 2026. Care va fi, cel mai probabil, ultimul mare turneu din cariera sa legendară, conform DigiSport.
În perioada petrecută la Sporting (2002–2003), Ronaldo a bifat 31 de meciuri, a înscris de 5 ori și a oferit 6 assisturi. De acolo, a fost „cules” de Manchester United și restul… e istorie. Totuși, lucrurile nu sunt chiar simple. Saudiții vor cu orice preț să-l păstreze și i-au pus pe masă o nouă ofertă tentantă pentru prelungirea contractului. Deocamdată, CR7 nu a spus nici „da”, nici „nu”, iar fanii așteaptă cu sufletul la gură să afle ce va alege.