Olguța Vasilescu a ținut să menționeze fiecare pas făcut
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a bifat din nou câteva realizări pe care le-a prezentat cu mândrie pe Facebook, într-un nou „raport” săptămânal pentru craioveni. De la terenuri de sport renovate și până la noi autobuze electrice care abia așteaptă să iasă pe traseu, edilul a ținut să anunțe personal fiecare pas făcut.
„Terenurile de tenis au fost dotate cu fileuri noi”
„Am finalizat reabilitarea terenurilor de sport din Parcul Tineretului, oferind craiovenilor condiții mai bune pentru mișcare și recreere în aer liber. Suprafața de joc a fost reparată și revopsită cu vopsea specială pentru sporturi în aer liber, au fost trasate marcajele. Delimitate terenurile pentru a oferi mai multă intimitate și au fost înlocuite echipamentele sportive. Terenurile de tenis au fost dotate cu fileuri noi, iar la celelalte terenuri au fost montate coșuri de baschet moderne. Astfel încât toate spațiile să fie complet funcționale și adaptate activităților sportive desfășurate aici”, a transmis Lia Olguta Vasilescu, pe Facebook.
În cartierul 1 Mai, în apropierea Spitalului de Urgență, strada Adrian Păunescu a primit un strat nou de asfalt. Trotuarele au fost amenajate, iar accesul spre proprietăți a fost reconfigurat.
„Am finalizat asfaltarea străzii Adrian Păunescu, din cartierul 1 Mai, aflată în apropierea Spitalului de Urgență Craiova, într-o zonă rezidențială. Pe această stradă au fost executate lucrări de reparație a infrastructurii rutiere. Vechiul asfalt fiind deteriorat și afectând confortul și siguranța circulației. A fost refăcută integral partea carosabilă, au fost amenajate trotuarele și refăcute intrările către proprietăți, astfel încât zona să ofere condiții civilizate de trafic, atât pietonal, cât și auto”, a scris primarul Craiovei.
„Suntem în proceduri de contractare a încă unui lot de autobuze noi”
Toate cele 22 de autobuze electrice noi sunt deja în curtea RAT Craiova. Până luna viitoare vor fi echipate cu camere video, sisteme de afișaj și de numărare a pasagerilor.
„De astăzi, toate cele 22 de autobuze electrice noi, achiziționate din fonduri europene, se află în curtea RAT. Ele vor putea fi văzute în trafic începând de luna viitoare, după ce vor fi înmatriculate și se vor monta pe ele echipamentele: camera de supraveghere video, afișajul , sistemul de numărare a călătorilor. Ne-am preocupat constant de îmbunătățirea condițiilor de transport în comun și sper să convingem cât mai mulți craioveni să folosească transportul public din orașul nostru, care e la nivel european. În acest moment suntem în proceduri de contractare a încă unui lot de autobuze noi. Tot din fonduri europene, astfel încât în Craiova și toată zona metropolitană să fie folosite doar autobuze noi”, a mai notat aceasta.
„A fost turnat un strat nou de asfalt pe partea carosabilă”
Și cartierul Bariera Vâlcii a intrat pe lista de modernizări. Aleile 3 și 5 Parângului. Care până de curând aveau doar piatră și pământ, au fost asfaltate. Modernizarea continuă în zonă, promite primarul.
„Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe aleile 3 și 5 Parângului, din cartierul Bariera Vâlcii, două străzi care, până de curând, erau acoperite cu piatră spartă și pământ. A fost turnat un strat nou de asfalt pe partea carosabilă, ceea ce îmbunătățește considerabil condițiile de trafic pentru locuitorii din zonă. Intervențiile fac parte din programul de modernizare a infrastructurii rutiere din cartier, care vizează asfaltarea tuturor aleilor și străzilor secundare ce nu au fost modernizate până acum”, a menționat edilul.
