Cum explică Devis Mangia semieșecul de la Mediaș! „Ne-au rupt ritmul”

Antrenorul italian Devis Mangia știe unde s-au pierdut punctele. E uluitor ce spune despre meciul următor, cu CFR Cluj.

 

La finalul partidei cu Gaz Metan Mediaș, Devis Mangia a spus: „În prima repriză am jucat sub ritm, am avut greșeli din punct de vedere tehnic. În repriza a doua am creat mai mult, dar nu am reușit să materializăm. Dacă nu înscri nu reușești să învingi. În a doua repriză au fost și acele momente de întrerupere, care ne-au rupt ritmul. Gaz Metan a făcut un meci pe contra-atac”.

 

Tehnicianul Universității Craiova a prefațat și jocul cu CFR Cluj: „La început învingeam în deplasare și nu reușeam acasă. Acum câștigăm acasă, iar în deplasare s-a schimbat. Trebuie să facem mai bine. Nu e obligatorie victoria cu CFR Cluj. E lider, noi ne gândim să facem un meci foarte bun. Cu CFR Cluj va fi o partidă dificilă împotriva echipei care se află pe primul loc în clasament”.

 

Devis Mangia a ajuns la cota 40

 

Chiar dacă echipa a înregistrat un semieșec în meciul din Ardeal, italianul de pe banca tehnică a ajuns la 40 de puncte. În principiu este cifra care asigură prezența în play-off.

 

Gaz Metan Mediaș – Universitatea Craiova s-a încheiat alb, 0-0. Formația olteană nu mai poate depăși FCSB în urma acestei etape, rămânând pe poziția a treia a clasamentului.

Tu decizi! Voteaza cea mai frumoasa studenta din Craiova! 

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *