Cum s-a terminat cel mai dramatic meci de la Wimbledon: „N-am mai văzut așa ceva în viața mea!”

Claudia Grosu
Foto: captură video

VIDEO/ Alejandro Davidovici Fokina s-a ales cu cel mai frumos punct de la Wimbledon! Meciul incredibil a durat aproape 4 ore

Danezul Holger Rune, clasat pe locul șase în lume, și spaniolul Alejandro Davidovich Fokina, poziționat pe locul 34 în clasamentul ATP, au oferit un spectacol senzațional sâmbătă, într-un meci de la Wimbledon. Acesta a fost considerat cel mai dramatic până în prezent în cadrul turneului masculin. Cu toate acestea, victoria a fost în favoarea lui Rune. În timp ce, Davidovich Fokina a avut parte de o înfrângere nefericită, un moment pe care îl va purta cu el mult timp de acum înainte.

Meciul incredibil a durat 3 ore si 58 de minute

Un „thriller” incredibil a avut loc în turul III de la Wimbledon. S-a întins pe durata a trei ore și 58 de minute. Holger Rune a reușit să avanseze în optimi după o bătălie epică de cinci seturi, care a fost plină de momente memorabile. Sportivul, aflat sub tutela academiei conduse de Patrick Mouratoglou, a revenit spectaculos după a fi fost condus cu 1-2 la seturi. S-a impus în cele din urmă cu scorul de 6-3, 4-6, 3-6, 6-4, 7-6 (10-8).

Rune a trecut prin câteva momente critice, aproape căzând în „prăpastie”. Primul dintre acestea a avut loc la scorul de 4-5 în setul decisiv, când Davidovich Fokina a ratat două mingi de meci, ambele pe serviciul danezului. Spaniolul a controlat partida și în tie-break: a obținut un avantaj confortabil de 8-5, însă adversarul său a reușit să câștige toate punctele de atunci înainte.

https://youtu.be/BI-bxCyYMv4

La 8-8, într-un moment de maximă tensiune, jucătorul din Spania cu origini rusești a ales să servească pe sub mână (n.r. – procedeu cunoscut drept „underarm serve”, la care mai apelează Kyrgios sau Bublik). Doar că execuția acestuia a fost dezastruoasă. Rune a sprintat fără probleme spre fileu și a închis punctul. Mini-break-ul a fost decisiv, iar danezul a închis imediat meciul cu serviciul.

Alejandro Davidovici Fokina: „Nu vă pot explica ce a fost în capul meu”

„Am văzut fel și fel decizii în viața mea, dar n-am mai văzut așa ceva, un serviciu pe sub mână la 8-8!”, a remarcat unul dintre comentatorii britanici ai partidei. 

Spaniolului nu i-a venit să creadă ce șansă a scăpat printre degete. „Nu pot explica ce mi-a trecut prin minte acolo în acel moment, pentru că multe lucruri îți trec prin minte, toată lumea strigă și ești nervos. Nu vă pot explica ce a fost în capul meu, pur și simplu am făcut pe mine!”, a comentat Davidovich Fokina la finalul meciului, potrivit gsp.ro.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.