Avem cele patru rezultate ale meciurilor disputate în Liga Doljului. 15 goluri s-au dat, vezi cum au fost ele împărțite.
Vineri a fost paranghelie în Ostroveni, s-au serbat zilele comunei. Când eram tineri am participat și noi la un eveniment similar acolo, cam știm cum se lasă. Iar astăzi, de la ora 11:00, băieții de la Recolta au intrat pe teren la Segarcea. A fost 6-0 pentru Progresul. Marius Mitruț a fost cel mai bun de la învingători, Cornel Cosma – cel mai bun de la învinși.
Jiul Podari este pentru șase ore lider al clasamentului, după victoria cu 2-1 în fața Ajax-ului din Dobrotești.
Cârcea furniză supriză și luă tot ce se putea de la Băilești. Victorie scurtă, cu 2-0, ca ale lui Mangia. MVP a fost George Buciuman, cu două „boabe”.
Dunărea din Calafat se revărsă la Ișalnița și le strică ziua comunei. 3-1 pentru oaspeți, cu Puțintelu în zi de grație. Din ce înțeleserăm noi, ișelnițenii nu se supărară prea tare pe învingători și-i invitară la serbare.
Așadar:
Jiul Podari – Ajax Dobrotești 2-1
Progresul Băilești – Viitorul Cârcea 0-2
Progresul Segarcea – Recolta Ostroveni 6-0
Metropolitan Ișalnița – Dunărea Calafat 1-3
Se mai joacă azi, de la ora 17
Flacăra Moțăței – Tractorul Cetate
FCU Craiova – UT Dăbuleni
Mâine, ora 11
Victoria Plenița – Știința Danubius Bechet
Sursa foto: Dolj Fotbal