Dan Petrescu vrea să-și întărească ofensiva print-un transfer din Ligue 2
„Bursucul” a fost readus de către Nelu Varga la CFR Cluj, pentru a readuce un nou titlu în Gruia. Clujeni nu au mai câștigat un campionat de două ediții, iar foamea după titluri la Cluj, este din ce în ce mai mare. În ultimele 2 campionate echipa a prins podiumul, însă obiectivul a fost în fiecare an campionatul.
Dan Petrescu vrea un fost jucător de-al lui Gică Hagi
Conform celor de la Prosport, Dan Petrescu l-ar fi trecut pe lista de transferuri pe Alexi Pitu. Antrenorul și-l dorește pe actualul atacant de la Bordeaux, însă Gică Hagi îi face concurență, deoarece și regele și-ar dori ca fotbalistul să fină la Farul sub formă de împrumut.
Atacantul nu s-a impus la formația franceză, reușind să marcheze o singură dată în cele 43 de meciuri disputate. Aleix Pitu a fost vândut de către Hagi pe suma de 2 milioane de euro, în iarna sezonului în care a reușit să obțină titlul alături de Farul Constanța.
Alexi Pitu compară Ligue 2 cu SuperLiga
„Merge din ce în ce mai bine în teren, dar și în viața de zi cu zi. Desigur, este diferit de România. Sper că voi avea rezultate bune și voi încerca în continuare să joc bine. Cred că m-am adaptat datorită primirii oamenilor de aici și cu sprijinul coechipierilor mei. Acum sper să obținem rezultate bune.
Din punct de vedere tehnic, sunt foarte asemănătoare (n.r. Ligue 2 și Superliga României), aici se pune accent pe fizic, pe viteză. Într-adevăr, sunt mulți jucători care sunt capabili să pună totul în intensitate, din acest punct de vedere este diferit.
Mă antrenez cu echipa și încerc să mă adaptez la ritmul de joc al coechipierilor. Sper să îmi îmbunătățesc jocul și să aducem cât mai multe puncte. Mă adaptez la o poziție laterală, în România am jucat la fel de mult pe laterale, cât și pe centru. Sunt un jucător versatil și mă adaptez la orice poziție. Cel mai important lucru acum este să pregătim meciul care urmează. Cred că este important pentru mine să marchez un gol, mai ales pentru moral”, spunea Alexi Pitu în urmă cu ceva timp, citat de girondins4ever.com.