Dăncilă prelungește vacanța de vară la solicitarea patronatelor din turism

Discuții fără precedent în Guvern cu privire schimbarea datei la care începe anul școlar, în plină vacanță de vară. După ce ministrul Educației, Ecaterina Andronescu a stabilit oficial prin ordin de ministru că școala începe în data de 9 septembrie 2019, premierul Viorica Dăncilă i-a cerut să prelungească vacanța de vară cu o săptămână, până pe 16 septembrie, la solicitarea patronatelor din turism.

Potrivit hotnews.ro, nu e prima dată când patronatele din turism fac presiuni pentru prelungirea vacanței de vară. În luna mai, hotelierii de pe litoral au sesizat ministrului Turismului, Bogdan Trif, că scurtarea vacanţei şcolare de vară le va afecta afacerile şi i-au solicitat să facă demersuri în vederea prelungirii acesteia.

Ministrul Educației, Ecaterina Androneascu, a declarat că nu poate da un răspuns cu privire la acest lucru până ce nu vorbește cu profesorii, elevii și părinții.

”O să vă dau răspunsul după ce o să discut cu cei care sunt implicați: comisia de dialog social, sindicate, organizațiile de elevi”, a spus Ecaterina Andronescu.
Nici părinții nu sunt de acord cu prelungirea vacanței, în condițiile în care sunt stabilite deja examenele naționale.

”Nu suntem de acord cu acest punct de vedere. Avem deja o programă școlară încărcată și dacă începem cu o săptămână mai târziu și terminăm mai târziu. Nu putem termina mai târziu de 15 iunie pentru anii terminali, deja mai tăiem o săptămână din acumularea de cunoștințe. Avem cel mai scurt an școlar din Europa, și cele mai lungi vacanțe. Nu mai trebuie să punem o presiune în plus pe copii. Nu suntem de acord pentru că ar trebui să umblăm la programa școlară, ceea ce este prea mult”, a spus Iulian Cristache, președintele Federației Asociațiilor de Părinți.

Acesta a adăugat că decalarea examenelor naționale ar însemna ca acestea să aibă loc în perioadele foarte călduroase, iar sălile de examen nu sunt dotate cu aer condiționat.

Reprezentanții sindicatelor spun că în niciun caz nu vor fi de acord cu modificarea structurii anului școlar. ”Nu suntem de acord! Nu e treaba lor să stabilească structura anului școlar. E treaba profesorilor, elevilor și părinților”, a declarat Marius Nistor, președintele Federației ”Spiru Haret”.
Structura anului școlar 2019-2020:

Semestrul I
Cursuri: Luni, 9 septembrie 2019 – Vineri, 20 decembrie 2019
Vacanţa pentru grădiniţe si clasele pregătitoare- clasa a IV-a: 26 octombrie – 3 noiembrie 2019
Vacanta de iarnă: Sâmbătă, 21 decembrie 2019 – Duminică, 12 ianuarie 2020

Semestrul al II-lea
Cursuri: Luni, 13 ianuarie 2020 – Vineri, 3 aprilie 2020
Vacanta de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marţi, 21 aprilie 2020
Cursuri: Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020

În 3 minute poți să citești și: Complicii lui Gheorghe Dinca în crimele de la Caracal!

Tulburarile psihice ale lui Gheorghe Dincă nu l-au împiedicat să-și schimbe permisul de conducere

 Complicii lui Gheorghe Dinca în crimele de la Caracal!

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *