Antrenorul de la CSA Steaua, Daniel Oprița, a cedat la finalul meciului pierdut în fața celor de la CSM Reșița!
CSM Reșița s-a impus cu 3-1 contra celor de la CSA Steaua, iar Daniel Oprița nu și-a mai stăpânit nervii. La finalul meciului, antrenorul și-a criticat dur elevii. Acesta a spus că el și jucătorii lui nu sunt Steaua, pentru că nu arată spiritul acestei echipe. Totodată, tehnicianul a spus că e dispus să plece și să îi lase pe fotbaliști să își vadă liniștiți de treabă, dar nu îl încântă această idee, pentru că nu se simte tocmai vinovat.
Daniel Oprița, gata să demisioneze de la CSA Steaua
„A fost o victorie meritată a Reșiței, chiar dacă aș putea să contest anumite faze. La acest scor și la ce am jucat noi, nu mai pot să spun mare lucru. Este o înfrângere rușinoasă pentru jucători. Nu vreau să-i numesc Steaua, noi nu suntem Steaua, la modul cum am jucat la acest meci. Doar cei care au venit de la București, suporterii care au fost în număr mare, pe ei îi pot numi Steaua. Echipa care a venit pentru acest meci la Reșița nu o pot numi Steaua. A fost o rușine. Doi sau trei jucători aș putea să-i evidențiez, în rest noi nu suntem Steaua. Ceea ce facem noi în acest sezon este o rușine.
Poate lor nu le este rușine, dar mie îmi este. Efectiv și-au bătut joc de mine, toți și-au bătut joc de mine. Îmi cer scuze suporterilor în numele jucătorilor. Eu aș pleca, dar aș vrea să stau să-i chinui eu pe jucători, nu ei pe mine. Le-am oferit toate condițiile, dar nu știu dacă mai pot să lucrez eu cu ei la ceea ce au făcut la acest meci. Ei sunt tot timpul supărați, nu le convine nimic și nu vor să joace pentru clubul acesta. Nu știu ce vor, au fost fără caracter. La un moment dat nu știam pe cine să schimb. Parcă au fost vorbiți între ei. Am mai pierdut meciuri, dar nu așa. Am pierdut meciul acesta fără luptă și nu vreau ca jucătorii să se ascundă după arbitraj. Și dacă primeam penalty tot luam bătaie de la Reșița!„, a spus Daniel Oprița, potrivit CAON.
CSA Steaua încă așteaptă drept de promovare
CSA Steaua a avut rezultate bune sub comanda lui Daniel Oprița, până în acest sezon. Formația din Capitală încă nu are drept de promovare. Acest lucru ar putea să îi demoralizeze pe fotbaliști, care nu prea au o miză serioasă când intră pe teren, în Liga 1. CSA începe să promoveze și tineri, sperând ca, atunci când va avea voie în Liga 1, să aibă o echipă solidă, cu jucători din propria pepinieră, crescuți în spiritul roș-albastru.
- Adrian Mititelu are probleme cu CSA Steaua: „Se vor lua toate măsurile legale împotriva FCU”
- Gigi Becali face anunțul momentului: „CSA nu o să mai aibă voie să folosească numele la fotbal”
- Florin Prunea vrea promovarea CSA: „Steaua merită să aibă echipă în Liga 1”
