14.5 C
Craiova
miercuri, mai 1, 2024

Darius Olaru, gata să joace în Anglia!

Gigi Becali cere 7 milioane de euro pentru Darius Olaru, jucător de bază la FCSB!

Darius Olaru (26 de ani) traversează cel mai bun sezon în echipamentul celor de la FCSB. Mijlocașul este la o singură victorie distanță de câștigarea titlului în SuperLigă cu FCSB, echipa având un avans de 13 puncte față de locul secund.

Darius Olaru a dezvăluit că urmărește cu atenție Premier League și La Liga

În cele 38 de meciuri disputate, mijlocașul central a reușit să înscrie 14 goluri și să ofere 4 pase decisive, atrăgând astfel atenția mai multor echipe din străinătate.

Sorin Cârțu, prima reacție după prezentarea lui Costel Gâlcă!

Întrebat despre posibila sa plecare de la FCSB, Olaru a dezvăluit că urmărește cu atenție Premier League și La Liga. Cu toate acestea, fotbalistul FCSB nu ia în considerare un transfer, cel puțin până când nu va câștiga titlul.

”(n. red.) Monza, Anderlecht, Gent, Torino sunt echipele vehiculate că ar fi fost interesate de serviciile tale. Te enervează că nu apare nimic din Spania, campionatul tău favorit? Nu e vorba să fiu nervos!

„Ce mă interesează însă acum e să iau titlul cu FCSB”

Spania îmi place, dar urmăresc maxim în ultima vreme și liga engleză, unde e extrem de greu de intrat. Sincer, cu aceste formații nu știu dacă a existat un interes concret. Ce mă interesează însă acum e să iau titlul cu FCSB. Apoi, vom vedea!”, a declarat Darius Olaru pentru sportpesurse.ro.

Gigi Becali (65 de ani) ar fi dispus să permită plecarea lui Darius Olaru de la FCSB, însă suma solicitată este de 7 milioane de euro. Cu toate acestea, căpitanul „roș-albaștrilor” consideră că această sumă este exagerată și a dezvăluit care ar fi prețul său real.

”(n.r. E rezonabil 7 milioane de euro?) Nu cred. Mi se pare cam mult! (n.r. Două-trei milioane?) Pe-acolo!”, a spus Darius Olaru, citat de sportpesurse.ro.

Related Articles

Accesează-ne și aici!

Latest Articles