Demonstrație de forță a craiovenilor contra bucureștenilor: echipa lui Papură se califică fără emoții în optimi.
Progresul Spartac 1944 Bucureşti – Universitatea Craiova 0-5
Au marcat: Mamut 30, 85, Bic 35, Ofosu 45, Bălaşa 57 – pen.
Stadion: „Ion Oblemenco”.
Progresul Spartac: Voican – Petruţ, Parfeon, Alexandrescu, Lixandru (cpt.) – Grigore, Petcu, Milea (71 Ohaci), Diţu (85 N. Tong) – Mihai Ion (46 Cazaciuc, 62 Pacionel), Radu (46 Bodea). Antrenor: Răzvan Erimia
Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Bălaşa, M. Constantin, Vătăjelu (46 Bancu) – Bic (71 Screciu), Cicâldău, Nistor (cpt.) (79 Căpăţână) – Câmpanu (46 Bărbuţ), Mamut, Ofosu (62 V. Constantin). Antrenor: Corneliu Papură
Arbitru: Eduard Ioniţă (Galaţi). Asistenţi: Alexandru Vişan (Galaţi), Alexandru Filip (Constanţa). Rezervă: Vasile Buzea (Bucureşti).
Observatori: Adrian Vidan, Felix Grigore (ambii din Bucureşti).
Universitatea Craiova se impune categoric, cu 5-0, contra divizionarei C Progresul Spartac, în 16-imile de finală ale Cupei României. Antrenorul Corneliu Papură nu face experimente, în ciuda adversarului inferior valoric, și trimite în teren cel mai bun 11 pe care-l are la dispoziție. După o jumătate de oră în care bucureștenii, masați pe două linii, opun rezistență, Mamut sparge gheața în sfârșit în tricoul alb-albastru. Bic și Ofosu stabilesc scorul primei reprize. În partea a doua, Bălașa din penalty și Mamut închid tabela la 5-0.
Victorie de moral pentru Universitatea Craiova, care marcase un singur gol în precedentele 4 meciuri și pierduse pe Oblemenco contra celor de la Clinceni și Chindia. Oltenii obțin astfel calficarea în optimile de finală ale Cupei României.
FOTO! Mihai Rotaru punctează la capitolul imagine pe spatele lui Maradona!
PSD a lăsat PRO România Craiova fără membri!