De ce continuă Vlad Screciu să fie titular la Universitatea Craiova!

Catalin Anghel
4 Min Read

Vlad Screciu nu poate fi scos din echipă de niciun antrenor, în ciuda evoluțiilor modeste pe care le are la Universitatea Craiova.

Vlad Screciu este unul dintre cei mai muncitori fotbaliști din România. El a debutat la vârsta de 16 ani și era văzut o mare speranță. Nu a excelat prin dribling. Nici prin viteză. Nici prin verticalizări, pentru că mai mereu a preferat pasele în spate sau în lateral. Este un bun recuperator, în unele momente. Totodată, acoperă bine spațiile și se supune planului tactic destul de ușor. Totuși, greșește mult și nu de puține ori.

Mulți dintre suporterii clubului se întreabă de ce mijlocașul nu poate fi scos din echipă. Atunci când alți colegi sunt mai în formă, Screciu e trecut în defensivă, numai nu cumva să fie rezervă. Doar Costel Gâlcă și-a permis să îi dea mai puține minute, dar asta și din cauza unei accidentări.

De ce continuă Vlad Screciu să fie titular la Universitatea Craiova!

Vlad Screciu a fost vândut de Universitatea Craiova, la Genk, în anul 2018, pentru 2 milioane de euro. Nu s-a impus acolo. A fost împrumutat de belgieni la Lommel SK. Nici acolo nu s-a descurcat prea bine. În 2020, Mihai Rotaru l-a readus în Bănie, liber de contract, făcând o afacere excelentă, ținând cont de suma pe care o încasase cu doar doi ani în urmă.

Majoritatea antrenorilor care au trecut pe la Craiova l-au folosit titular, pe unde au apucat și indiferent ce mijlocași sau fundași mai aveau în lot. Între timp, cu Edi Iordănescu selecționer, Vlad Screciu a prins și lotul național, a jucat bine în câteva meciuri și deja era văzut de olteni la nivel înalt. S-a accidentat și a pierdut contactul cu lotul național.

Acum, Mihai Rotaru speră ca Vlad Screciu să revină la o formă pe care mijlocașul a avut-o doar câteva luni. Puțini se gândesc la varianta că fotbalistul nu a fost constant și nu a arătat un joc solid mereu, așa cum o face Adrian Șut, la FCSB. Clubul din Bănie încă ia în considerare posibilitatea ca fotbalistul să fie vândut, din nou, pentru o sumă mare.

Joc modest și împotriva echipei lui Becali!

Vlad Screciu a jucat foarte slab și în meciul cu FCSB. Mirel Rădoi l-a scos de pe teren în partea secundă, când a vrut să aducă un plus pe plan ofensiv.

A fost un meci foarte greu, nu ne-a ieșit ce am încercat să facem la antrenamente în această săptămână. Bine că s-a întâmplat acum, în play-off încep finalele și poate că așa a fost să fie, să ne trezim și să vedem ce mai avem de lucrat. Este o înfrângere greu de digerat, mai ales că nu ne-a ieșit jocul așa cum ne doream, dar acum știm unde avem de lucrat. FCSB este o echipă care se luptă pentru câștigarea campionatului. Totul a depins de noi, noi ne-am făcut meciul mai greu, nu am putut practica ce am făcut la antrenamente”, a spus mijlocașul, după meci.

Share This Article
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.