De la „Renaștem împreună”, la „Pierdem împreună”

Cosmin Cojocareanu
Cu ce ar fi rămas în palmares echipa lui Mihai Rotaru: ce se alege de sigla cu leul!

După 8 ani de fotbal, clubul lui Mihai Rotaru îi învață pe suporteri să piardă împreună cu echipa!

În anul 2013, Mihai Rotaru ajungea la Craiova și implementa un proiect fotbalistic bazat pe sloganul „Renaștem împreună”. La acea vreme, foarte puțin oameni au îmbrățișat ideea omului de afaceri ce-i făcea concurență lui Adrian Mititelu, care cerea, ca și astăzi, „Dreptate pentru Craiova”. În mod clar, mesajul clubului patronat de Rotaru îi viza pe craioveni, dar șocul a venit în momentul în care cele două formații ce reprezentatu Bănia în acel moment, FCU Craiova și CSU Craiova, s-au duelat pe „Ion Oblemenco”. Mii de oameni au plimbat stema cu leul la Tribuna 2, pentru a acoperi îndemnul stabilit de Rotaru.

În 2014, Mihai Rotaru a răsuflat ușurat. Echipa lui obținea promovarea în prima Ligă, în timp ce Adrian Mititelu renunțase la proiectul ce-i făcea concurență la începutul drumului. „După 50 de ani, a doua promovare! Ştiinţa n-a murit, redevine MARE!”, era mesajul suporterilor de la Peluza Nord, atunci, în număr destul de mic. Au urmat câțiva ani de liniște pentru omul de afaceri ce urma să atragă foarte mulți oameni de partea echipei sale. CS Universitatea a devenit una dintre cele mai competitive formații din Liga 1 și a ajuns să aducă AC Milan la Severin, urmând ca puțin mai târziu să culeagă roadele noii arene din Bănie. După ce stadionul „Ion Oblemenco” a fost reconstruit și Craiova din Liga 1 a primit exclusivitate de joc, din ce în ce mai multă lume s-a îndreptat către proiectul ce renăscuse, cu ani în urmă, în ochii conducătorilor clubului.

Pentru Mihai Rotaru, exclusivitatea pe stadion nu a fost suficientă pentru validarea completă a echipei sale în ochii tuturor craiovenilor, pentru că ideea pe care a promovat-o a fost construită cu ajutorul unor mici păcăleli. Cum oltenii au înghițit cu greu momentul în care li s-a spus că meciul cu Milan nu va fi televizat, au făcut deplasarea la Severin pentru a urmări vedetele din Italia și au fost anunțați în drum spre stadion că partida se vede și la TV, patronul alb-albaștrilor și-a mai încercat norocul, din nou, cu Leipzig. Totuși, în acea rundă de Europa League, clubul renăscut în 2013 nu a mai dat lovitura cu vânzarea biletelor, chiar dacă meciul avea loc pe stadionul în care avea exclusivitate: „Meciul cu RB Leipzig se vede DOAR din #VulcanulDePeOblemenco!”, anunța CS Universitatea pe site-ul oficial, cu o zi înaintea partidei.

După renașterea și creșterea echipei, la Craiova au ajuns câțiva jucători valoroși sau care au căpătat valoare în ochii suporterilor, dar și teren. Astfel, Mihai Rotaru s-a încumetat să mai lanseze o promisiune și le-a garantat fanilor că nu va vinde mai mult de un fotbalist valoros pe sezon. Nu s-a întâmplat așa, iar trupa din Bănie s-a văzut mai mereu pusă în situația de a căuta înlocuitori pentru vedetele transferate pe bani mulți în străinătate.

CS Universitatea Craiova a ridicat Cupa României în anul 2018, urmând ca formația olteană să obțină rezultate din ce în ce mai bune ulterior. În sezonul precedent, alb-albaștrii antrenați de Bergodi au fost vicecampioni și au ratat titlul în ultima etapă. A fost un moment dureros pentru suporteri, dar aceștia s-au consolat cu ideea că Mihai Rotaru nu-și va mai permite să nu câștige campionatul în actuala ediție. Surpriza a venit chiar de pe buzele patronului ce a pornit renașterea. Acesta a spus că antrenorul grec pe care l-a pus la cârma echipei sale nu avea ca obiectiv câștigarea titlului. Ouzounidis știa ce a semnat și, după ce a bătut FCSB și CFR Cluj, tehnicianul nu a mai reușit să-și motiveze suficient elevii în următoarele etape. Craiova a pierdut două meciuri la rând, cu Clinceni și Sepsi, iar înainte să bifeze și cel de-al treilea eșec, clubul lui Mihai Rotaru a lansat un nou slogan: „Câștigăm împreună, pierdem împreună”. A fost mesajul afișat pe programul de meci, înainte ca alb-albaștrii  și suporterii lor să piardă împreună duelul cu FC Botoșani.

La 8 ani distanță după ce i-a invitat pe suporteri la renaștere, CS Universitatea Craiova se află într-un moment delicat. Echipa nu reușește să se ridice la nivelul pe care fanii îl cer și sigura șansă de a mai salva ceva din acest sezon în care clubul și craiovenii au pierdut titlul împreună a rămas câștigarea Cupei României. Trupa din Bănie joacă returul semifinalei împotriva unei formații de Liga 2 și numai un joc dezastruos ar putea să-i facă pe alb-albaștri să rateze finala.

Share This Article
Follow:
Cosmin Cojocareanu este fondatorul site-ului 3minute.net. A inceput sa lucreze in presa din 2003, la Cuvantul Libertatii, a trecut apoi la mai multe publicatii si televiziuni, intre care Expresul de Sud, Lupa, 3TV, GTV, Jurnalul Olteniei. In 2011 a fondat OlteniaSport, iar in 2017 site-ul 3minute.net. Este absolvent al facultatii de Stiinte Politice a Universitatii din Craiova.