Șefii clubului vor să întărească ofensiva în lupta pentru titlu, iar Denis Alibec și Mamadou Thiam par variantele ideale!
Gigi Becali a pus ochii pe cei doi atacanți, din SuperLigă și vrea să-i transfere în această iarnă. Finanțatorul formației roș-albastre a vorbit despre ei imediat după meciul cu Hoffenheim.
Denis Alibec și Mamadou Thiam, transferați la pachet!
Gigi Becali spune că ar vrea să-l readucă pe Denis Alibec la FCSB. Patronul spune că vrea să joace cu Bîrligea în partea strângă, iar cu Denis Alibec, în centrul atacului.
Latifundiarul din Pipera a vorbit și despre Thiam, însă acest transfer va fi greu de realizat, din cauza regulilor impuse de FRF.
„E normal că mă gândesc la Alibec dacă-l pot lua, oricând! Eu vreau în Europa să joc cu Bîrligea stânga, Alibec centru şi Miculescu în dreapta. Eu aşa vreau. Gică, dacă-l dă pe Alibec, după aia ce face? Îţi dai seama fără Alibec?
Thiam ăla ar mai fi, doar că mai e o problemă. De la anul vor fi şase români şi cinci străini (n.r. – conform regulii impus de FRF). Eu vreau milionul de euro (n.r. – recompensa pentru respectarea regulii 6+5), că anul ăsta îl iau, dar îl vreau şi sezonul următor”, a declarat Gigi Becali, conform Orange sport
MM Stoica nu crede că Alibec poate da același randament ca la Farul
Gigi Becali a mărturisit că a vorbit cu MM Stoica, despre aducerea lui Denis Alibec, iar oficialul roș-albaștrilor este de părere că vârful nu poate face la FCSB, ceea ce face la Farul.
„El (n.r.- Alibec) se distrează cu 6 inși, dă goluri la mișto când vrea el. I-am spus: `Bă, Mihai (n.r.- MM Stoica), n-am văzut așa ceva, n-a fost fotbalist ca ăsta`. Mi-a zis MM: `Băi, Gigi, numai la Hagi face așa. În altă parte nu joacă`”, a declarat Gigi Becali, conform Digi Sport
