Antrenorul Universității s-a arătat încântat de fotbalul practicat de elevii săi, dar și de spectacolul pe care Craiova și Viitorul au reușit să-l facă pe Ion Oblemenco!
După un meci care a demonstrat că și în România se joacă fotbal, Devis Mangia s-a arătat foarte mulțumit. Antrenorul Universității Craiova și-a felicitat elevii și a ținut să precizeze cât de important este un joc de calitate, în vederea unui rezultat pozitiv.
„Cred că a fost un meci extraordinar și o propagandă foarte bună pentru fotbalul românesc. Când au jucat Craiova și Viitorul în acest sezon, au ieșit meciuri spectaculoase. Am avut mai multe ocazii, dar important e să practicăm mereu un astfel de joc. Jucând așa, e mai probabil să obții un rezultat bun”, a declarat Devis Mangia
Devis Mangia și-a luat revanșa în fața suporterilor!
Antrenorul oltenilor a fost destul de contestat după înfrângerea de la Giurgiu. Nu rezultatul i-a supărat pe suporteri, cât echipa de start. Mangia a surprins pe toată lumea la meciul cu Asta. Italianul a trimis în teren un prim 11 pe care nu îl mai folosise până în acel moment.
„Nu am fost atât de mulțumit după meciul trecut și le-am spus acest lucru, dar azi merită complimente, nu doar din partea mea, ci a tuturor. E nevoie de două echipe ca să joci un meci bun. Nu comentez arbitrajul, dacă a fost o greșeală. Spun doar atât: în acest moment al sezonului, o greșeală de arbitraj poate cântări mai mult decât o poate face la început”, a mai spus antrenorul italian al Craiovei.
Citește și: Universitatea Craiova poate trimite cinci fotbaliști sub tricolor!