Devis Mangia: „Nu suntem norocoşi cu penalty-urile”

La finalul meciului dintre Craiova și CFR Cluj, antrenorul Universității, Devis Mangia, a vorbit despre desfășurarea partidei și a cerut mai mult respect!

Oltenii au plecat învinși de la Cluj, după ce Gustavo a ratat o lovitură de la 11 metri, chiar în minutele de prelungire. Devis Mangia nu s-a arătat deranjat de ratarea brazilianului, însă a avut alte motive să fie nemulțumit.

Este important pentru mine că echipa a dat totul pe teren. Am dat tot ce e mai bun, nu suntem norocoși cu penalty-urile în acest sezon. Nu cert jucătorii după ce ratează penalty-urile. Eu cert jucătorii doar când greșesc din punct de vedere tactic. Asta este o greşeală tehnică, i se putea întâmpla oricui. E normal să fiu puțin nervos după ultimul fluier, consider că meritam un altfel de rezultat. Era important pentru noi din punct de vedere psihic, avem un meci foarte important miercuri”, a declarat antrenorul italian.

Devis Mangia nu se gândește încă la meciul cu FCSB!

Consider că am avut un joc bun, poate cu excepția a câteva faze. În rest, am menținut o posesie bună, am jucat bine. Nu mă gândesc încă la meciul cu FCSB, mă gândesc momentan la meciul cu Botoșani. Tot ce pot să spun este că, la fel ca și astăzi, o să dăm totul pentru a câștiga. Și nu vreau să mai aud discutându-se despre acest lucru pentru că aici e vorba de respect”, a spus Mangia.

Sursă foto: ucv1948

Citește și: CeFeRicire: oltenii nu au făcut echipa lui Becali campioană! 

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *