4 C
Craiova
duminică, decembrie 4, 2022

Dică, după ce Rădoi i-a făcut echipa: „Nici măcar eu nu-l știam”

Nicolae Dică și-a declarat aprecierea față de antrenorul Universității Craiova!

Mirel Rădoi i-a făcut echipa lui Dică, înainte de meciul direct dintre CS Universitatea Craiova și FCSB. Antrenorul alb-albaștrilor a încercat să lase impresia că știe exact ce tactică vor aborda adversarii și că îi cunoaște jocul fostului său colaborator din Ghencea și de la echipa națională.

Nu este ciudat, fiecare reprezintă o echipă, un număr mare de suporteri. E clar că ne știm amândoi ideile, gândurile. Cum noi am pregătit câteva lucruri, sigur și ei au pregătit. Cred că în mare parte știm primul «11» al celor de la FCSB. Mă pot încumeta să spun că în poartă va fi Târnovanu, în linia de 4 vor fi Boboc, Tamm, Dawa, Radunovic, cred că Răzvan Oaidă va fi mijlocașul central defensiv. Interi vor fi Olaru și Octavian Popescu, apoi în față Coman, Cordea și Compagno.  Mari surprize nu pot să apară. Și ei au informații despre noi. Să vedem cum vom evolua. Nu e o mare problemă oboseala lor, 5 dintre jucătorii amintiți nu au jucat joi”, a declarat antrenorul Craiovei, la conferința de presă premergătoare partidei. Chiar dacă nu a ghicit toată echipa, lui Rădoi i-a ieșit, pentru că a învins.

Dică, după ce Rădoi i-a făcut echipa: „Nici măcar eu nu-l știam

Întrebat despre „tactica” aleasă de prietenul său, Nicolae Dică a spus că nici măcar el nu pregătise echipa pentru jocul din Bănie și a rămas surprins de declarațiile fostului selecționer.

A fost bună reîntâlnirea, la fel ca întotdeauna. Am fost colegi la Steaua, am făcut performanță, știți și relația mea cu el. A fost singurul om pentru care am acceptat să fiu secund, pentru că m-am înțeles foarte bine cu el. Nu m-am simțit ca un secund, aveam sarcini în jocul ofensiv, îi explicam ce vreau să fac. Dacă mai voia el să facă ceva în plus, discutam, dar eu mă ocupam de faza ofensivă. Am avut o colaborare foarte bună cu el. Nu știu ce a vrut să faca el atunci când a declarat primul 11, pentru că nici măcar eu nu-l știam. Coman era accidentat, vineri aflasem că nu e ceva foarte grav și ne putem baza pe el la acel joc”, a spus Dică, la Fotbal Club.

Loading RSS Feed
Powered by Custom News Feed
Catalin Anghel
Catalin Anghel
Redactor 3minute.net. Absolvent al Facultății de Jurnalism din Craiova.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

32,027FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Latest Articles