Unul dintre jucătorii de bază ai lui Mirel Rădoi, de la Universitatea Craiova, și-a dat și acordul pentru transferul la Dinamo!
Steven Nsimba a fost la un pas să prindă transferul la Dinamo, înainte de a semnat cu Universitatea Craiova. Alegerea atacantului pare să fie una ideală, ținând cont de cifrele înregistrate până acum de fotbalist. El a înscris 5 goluri în Superliga României și două în Conference League, pentru alb-albaștri.
Dinamo, la un pas să transfere unul dintre cei mai importanți jucători de la Universitatea Craiova!
Impresarii l-au propus pe Steven Nsimba la Dinamo înainte să apară opțiunea Craiova. Salariul solicitat de francezul în vârstă de 29 de ani era de 10.000 de euro, sumă pe care o poate plăti orice echipă din top 10 bugete în SuperLigă. După o evaluare rapidă, Dinamo a renunțat la Nsimba și a anunțat că merge pe alte piste. Fotbalistul își dăduse acceptul să îmbrace tricoul lui Dinamo, după cum notează digisport.ro.
Luni seara, Dinamo a învins Petrolul, scor 3-0, în etapa a 9-a a SuperLigii. Și formația din „Ștefan cel Mare” este pe val în campionat, dar are destule puncte în urma oltenilor lui Mirel Rădoi. Cătălin Cîrjan (44), Danny Armstrong (60) și Maxime Sivis (90+6) au marcat golurile pentru bucureșteni.
Steven Nsimba poate fi campion cu Craiova!
Steven Nsimba are șanse mari să câștige titlul cu Universitatea Craiova și să fie golgheter. El va juca și în fazele principale ale Confernece League, în această ediție a competiției, după ce a contribuit la calificarea alb-albaștrilor. Atacantul francez este foarte apreciat în Bănie, unde nu are o misiune ușoară. Concurează pentru un post de titular cu Assad și cu Ștefan Baiaram. Mirel Rădoi ar trebui să facă modificări serioase în echipă, pentru a-i utiliza pe toți trei, în același timp.
- Steven Nsimba a fost pus pe locul 1: „Cel mai bun dintre ei”
- Steven Nsimba și-a spus părerea despre Craiova, orașul condus de Olguța Vasilescu!
- Steven Nsimba s-a simțit dezavantajat în fața lui Assad. Atacantul explică situația de la Universitatea Craiova!
- Rodion Cămătaru și-a ales favoritul între Assad Al Hamlawi și Steven Nsimba: „Îmi aduce aminte de stilul meu”
- Steven Perfect Nsimba! Atacantul scote leul din el
