Două milioane de euro pentru transferul lui Louis Munteanu!

Radu Alexandru
Foto: Instagram/Louis Munteanu

Șefii clubului au anunțat deja că vor să realizeze transferul lui Louis Munteanu în cel mai scurt timp!

Cumpărat de Fiorentina și împrumutat la Farul, Louis Munteanu ar putea ajunge din sezonul următor la FCSB. Potrivit digisport, Gigi Becali este interesat de jucătorul român și ar fi luat deja legătură cu șefii echipei italiene. Pentru a-l transfera, patronul roș-albaștrilor ar trebui să scoată din buzunar între 1,5 și 2 milioane de euro.

Transferul lui Louis Munteanu, pe lista lui Gigi Becali

Gigi Becali are de gând să aducă jucători noi la FCSB. Printre ei și Louis Munteanu, fotbalist care în ultimele două sezoane a evoluat la Farul, fiind împrumutat de la Fiorentina. Crescut de Gică Hagi, el a fost vândut de constănțeni în 2020 cu 1,7 milioane de euro echipei din peninsulă. Însă, nu a reușit să impresioneze.

Acum, patronul roș-albaștrilor și-l dorește cât mai repede la echipă. Becali este dispus să plătească chiar și două milioane de euro pentru internaționalul român, pe care îl consideră un jucător de viitor. Mai mult decât atât, se pare că latifundiarul din Pipera are acordul lui Gică Hagi pentru transferul lui Louis Munteanu.

A luat deja legătura cu Fiorentina

„Louis Munteanu e un jucător care ne interesează. Am luat legătura (n.r.- cu Fiorentina), dar am ținut secret. Am văzut că alții spun și o spun și eu. Am luat legătura de mult.

Dacă-l iau pe Louis Munteanu, nu-l iau pentru acum, ci pentru viitor, peste doi ani. Mai trebuie să iau încă un atacant, vârf de careu, puternic, dar și cu tehnică”, a declarat Becali, conform sursei citate.

Share This Article