Atacantul este gata să-și ajute echipa prin goluri și pase de gol
Rapid se mișcă deja pe piața transferurilor și a reușit o nouă lovitură pentru sezonul viitor. Giuleștenii și-au adus un atacant și speră ca acesta să fie noul Albion Rrahmani.
Transfer pentru titlu, înainte de Rapid – Universitatea Craiova: „Joacă extremă și număr 10”
Rapid vrea să facă un transfer fără precedent: „Cel mai mare din istoria clubului”
Drilon Hazrollaj a semnat înainte de Rapid – Universitatea Craiova!
Giuleștenii au transferat un tânăr atacant kosovar. Acesta a marcat de 9 ori până acum în acest sezon, iar Rapid speră ca de la anul să aibă un sezon de senzație în tricoul vișiniu. Kosovarul a semnat un contra valabil pe 3 ani cu opțiune de prelungire.
„În vârstă de 21 ani, Drilon Hazrollaj a semnat cu Rapid un contract valabil din vară și până la finalul sezonului 2027-28, cu opțiune de prelungire pentru încă un an.
Drilon a reușit în acest sezon 9 goluri și 3 pase decisive pentru Malhiseva în acest sezon. De altfel, Kosovarul a marcat pentru Malisheva chiar în meciul disputat aseară, 28 martie, împotriva formației FC Suhareka”, au transmis oficialii Rapidului.
Ce a spus fotbalistul la prezentare
Atacantul a transmis că este foarte fericit pentru faptul că a semnat cu Rapid. Acesta i-a asigurat pe fani că va da totul pentru echipă și speră să le ofere acestora cât mai multe momente de bucurie.
„Sunt foarte fericit să mă alătur Rapidului, un club cu o istorie impresionantă și suporteri extraordinari. Voi da totul pentru echipă. Abia aștept să joc pentru acești fani fantastici. Sper să le ofer fanilor multe momente de bucurie!”, a spus Drilon Hazrollaj, pentru Rapid TV.
