Conducea drogat și a intrat cu mașina în shaormerie

Bărbatul drogat are 25 de ani și este cercetat de poliție, după ce a condus aflat sub influența substanțelor interzise și a intrat într-o shaormerie cu mașina.

La sfârșitul săptămânii trecute, șoferul din Târgu-Jiu era drogat și nu a oprit la semnalele luminoase ale poliției, până când a intrat cu mașina într-o shaormerie de pe strada 30 Decembrie din municipiu.

În urma testării a reieșit că ar fi consumat substanțe interzise. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența unor substanțe interzise. De asemenea, polițiștii i-au ridicat certificatul de înmatriculare pentru ITP expirat”, potrivit IPJ Gorj.

Cazul bărbatului nu este singular, în Craiova au avut loc accidente similare, cu persoane aflate sub influeța a diferite substanțe. Este vorba de trei cazuri din ultimele luni, în care șoferii au intrat cu mașina ori într-un spital, ori într-o benzinărie, ori într-un GPL.

În 3 minute poți să citești și: Explicația șoferului care a intrat de urgență în Urgență

FOTO. Noua usa de la UPU Craiova. “Meriti sa fii surprins”

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *