fbpx
8.8 C
Craiova
vineri, decembrie 3, 2021

VIDEO: A fost turnat primul strat de asfalt pe tronsonul 1 al DX Craiova – Pitești

Prefectul județului privește cu optimism promisiunile constructorului, însă lucrările n-au ajuns nici măcar la jumătate

Turnarea primului strat de asfalt pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești a început, la kilometrul 12+100. La acest proces a participat și Prefectul județului Dolj, Nicușor Roșca. Totul se desfășoară în condiții normale, iar prefectul a specificat că lucrările au ajuns la peste 40% din total și așa cum a promis, va vizita lunar tronsonul, pentru a fi la curent cu stadiul lucrărilor. Nicușor Roșca a menționat, totodată, că are încredere în promisiunile constructorului, cum că la sfârșitul anului viitor lucrarea va fi finalizată.

„În ultima perioadă am venit în fiecare lună în acest șantier pentru a vedea evoluția lucrărilor la acest tronson. În prezent, lucrările sunt la un stadiu de 43 la sută, acum se poate lucra pe tot tronsonul fără alte impedimente. Sunt bucuros că am văzut și cum se așterne primul strat de asfalt, având încredere în promisiunile constructorului că lucrarea va fi finalizată în decembrie 2022”, a precizat Nicușor Roșca, prefectul județului Dolj.

La turnarea primului strat de asfalt, alături de Prefectul de Dolj au fost prezenți și Cosmin Călin, directorul DRDP Craiova și reprezentantul Tirrena Scavi, Davide Pes.

Un elev din Gorj va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Limba Franceză

Olguța Vasilescu, după negocierile cu PNL: “Bravo, Marcele! Ai luat şi banii de pe pieptul mortului”

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Latest Articles