Drumul expres Craiova-Pitești, aproape de anulare

Drumul expres Craiova-Pitești, foarte aproape de anulare! Licitaţiile pentru proiectarea şi execuţia tronsoanelor 3 şi 4 sunt ca și anulate! Probabil, aceeași soartă o va avea și tronsonul 1, susțin cei de la Asociaţia Pro Infrastructură (API)!

Licitațiile pentru proiectarea și execuția tronsoanelor 3 și 4, cel mai probabil și tronsonul 1, ar putea fi anulate, spun cei de la API. Aceștia susțin că în urma hotărârilor instanţelor de judecată, licitaţiile pentru proiectarea şi execuţia tronsoanelor 3 şi 4 ale Drumului Expres Craiova-Piteşti sunt foarte aproape de anulare deoarece oficialii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastrucutrii Rutiere (CNAIR) s-au grăbit să deschidă ofertele înainte de finalizarea tuturor contestaţiilor.

Se anulează și tronsonul 1

Potrivit celor de la CNAIR, licitaţia s-a făcut după o ”documentaţie execrabilă, plină de erori şi de informaţii contradictorii”. ”Avem o altă situaţie care descrie perfect incompetenţa oficialilor de la drumuri. Astfel, în graba de a-şi mulţumi patronii politici, Ştefan Ioniţă (fostul şef CNAIR) a lansat în 2017 licitaţia pentru primul segment al drumului expres pe o documentaţie execrabilă, plină de erori şi de informaţii contradictorii. Tot pe repede înainte, CNAIR a decis să deschidă ofertele fără a corecta toate aceste aspecte. Constructorii au interpretat respectivele neconcordanţe în moduri diferite, iar CNAIR a descalificat unele oferte şi apoi, bineînţeles, s-au depus contestaţii, mai spun reprezentanţii Asociaţiei.

”Însă în acest stadiu, după depunerea ofertelor, este imposibilă modificarea diferitelor acte incriminate fără a distorsiona iremediabil rezultatul licitaţiei. Singura variantă rămasă în acest punct este una regretabilă: anularea licitaţiei. Cel mai probabil CNAIR nu îşi va asuma acest eşec şi se va ascunde, aşa cum o face şi pentru tronsoanele 3 şi 4, în spatele unor acţiuni în instanţă fără sorţi de izbândă”, mai scriu reprezentanţii Pro Infrastructură, conform news.ro

În plus, aceştia solicită oficialilor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere ”să dea dovadă de responsabilitate, să îşi asume deciziile dure şi nepopulare, dar necesare pentru binele proiectului, care în speţa de faţă sunt anularea licitaţiei şi relansarea acestui proiect la profil complet de autostradă, cu un studiu geotehnic serios şi o documentaţie care să ţină cont de realităţile actuale din teren”.

S-a încheiat campania de depunere a cererilor unice de plată https://bit.ly/2rPjdbt

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *