Drumul Expres Filiași – Târgu Jiu, preluat de Compania Naționala de Investiții Rutiere!

Catalin Anghel

Anunțul în legătură cu Drumul Expres Filiași – Târgu Jiu a fost făcut, joi, de către Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor!

Ministrul Transporturilor a explicat faptul că mai multe proiecte rutiere din țară vor trece la Compania Naționala de Investiții Rutiere. Printre cele enumerate de Sorin Grindeanu s-a regăsit și Drumul Expres Filiași – Tg. Jiu, pe care doljenii îl așteaptă de foarte multă vreme. Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a cedat o parte din responsabilitate.

Drumul Expres Filiași – Târgu Jiu, preluat de Compania Naționala de Investiții Rutiere!

„Am semnat Ordinul prin care Compania Naționala de Investiții Rutiere (CNIR S.A.) preia de la CNAIR S.A. (Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere) o serie de proiecte de infrastructură rutieră!

– Autostrada Târgu Mureș-Târgu Neamț (secțiunea Miercurea Nirajului – Leghin)

– Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni

– Autostrada Bacău – Brașov

– Autostrada Ploiești – Brașov

– Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț

– Drumul Expres Focșani – Brăila

– Drumul Expres Filiași – Târgu Jiu

Transferul acestor proiecte a fost posibil doar după operaționalizarea CNIR și numirea unui Director General și a Directorului Economic-Financiar. Obiectivele vor fi preluate în baza unui protocol încheiat între cele două companii”, a transmis Sorin Grindeanu.

Drum expres Filiași -Târgu Jiu (km 51+503 – km 110+100) cu o viteză de proiectare de 120 km/h

Drumul de mare viteză Craiova – Târgu Jiu va tranzita județului Dolj pe o lungime de 47,3 km și judetul Gorj pe o lungime de 62,7 km, iar pe traseu vor fi construite inclusiv: -9 noduri rutiere la: Ghercești (DEx Craiova – Pitești), Mischii (DN65C), Craiova (DN65F), Beharca (DN6), Răcarii de Sus (DN6), Țânțăreni (DN66/DJ661), Săulești (DJ661), Târgu Cărbunești (DN67B), Târgu Jiu (VO Târgu Jiu).

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.