Cine a câștigat duelul galeriilor!

Stadionul Extensiv a suferit în confruntarea orgoliilor oltenești. De partea gazdelor, Peluza Nord Craiova. De partea oaspeților, Peluza Sud 97. Se întâmplă foarte rar ca cele două galerii să se întâlnească. Meciurile naționalei, tragediile sau confruntările directe le-au adus față în fața pe cele două grupuri de fani. Dacă pe vremuri, stadionul „Ion Oblemenco” se cutremura când Nordul și Sudul cântau împreună, astăzi nu mai este așa. Acum, când „cei doi poli” sunt față în față, stadionul ia foc. Da, stadionul ia foc la propriu.

Cu ceva mai bine de o oră înainte de începerea partidei dintre U Craiova 1948 II și FCU Craiova, suporterii celor două echipe încep să mărșăluiască spre stadion. Petarde, tobe și scandări se aud din fiecare colț al Parcului „Nicolae Romanescu”.

Incidentele nu lipsesc. Peluza Nord intră prima pe stadion. Câțiva dintre suporteri au un conflict verbal cu Adrian Mititelu. Patronul FCU Craiova se află la Tribuna 0, la câțiva metri de galeria gazdelor. „Asta e galerie bă? 20 de inși?”, strigă Mititelu spre peluza Nord. Replica vine imediat „Sunt la Iași bă! Au meci în Liga 1”.

Partida începe. Între timp, Peluza Sud 97 face ravagii în afara stadionului Extensiv. Suporterii de la sud au primit 300 de bilete, în timp ce ei sunt cu mult peste dublul acestui număr. Supărați că nu intră toți, fanii FCU atacă mașinile din afara stadionului.

În minutul 26, Peluza Sud se hotărăște să respecte regulile și își face apariția în tribune. Aici începe duelul între galerii.

Câteva dintre mesajele Peluzei Sud 97:

A dat ultrășia-n voi,
Susțineți și Clona 2

Pe Facebook cu conturi false sunteți zmei,
La meciuri, doar mielușei

Să dai liber la regii, că e zi de meci,
Ordin de la București, n-ai cum să lipsești

 

Câteva dintre mesajele afișate de Peluza Nord Craiova:

Am auzit că vine circu-n oraș și am venit să ne amuzăm și noi,
Să vedem câți ați mai rămas să stați capră la brutar
Și să cântați când vă dau tonul angajații săi…

Continuitatea în patron nu există…
Echipa brutarului e doar o copie sinistră!

Azi biletul costă cât un mititel: 2 lei
Atât valorați… avem în față 300 de mititei

Peluza Sud nu prinde finalul meciului. Ultrașii sunt evacuați. Peluza oaspeților rămâne în flăcări.

Meciul se încheie la egalitate, scor 1-1. Suporterii echipei gazdă rămân pe stadion. Peluza Nord îi salută pe puștii lui Bon, apoi părăsesc tribunele în liniște.

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *