După ce l-a tot așteptat pe „Ghiță” la portiță și a intrat în Cartea Recordurilor, Cleopatra Stratan este de nerecunoscut în noul ei videoclip

Iubirea cu fluturi în stomac a adolescenței se încheie, iar Cleopatra este de nerecunoscut. Cu un decor ce te duce cu gândul la perioada anilor ’90, videoclipul piesei „La ușa mea“, regizat de Roman Burlaca, dezvăluie o Cleopatra Stratan diferită, încrezătoare, care nu este dispusă să se întoarcă în trecut.

„Piesa «La ușa mea» vine de la Marius Dia și Alex Parker și mi-a plăcut din start. Pot spune că și eu am lucrat la ea pentru că versurile îmi aparțin, aceasta fiind prima piesă lansată cu versurile mele în totalitate. «La ușa mea» este o piesă ritmată cu un mesaj demn: orice fată poate să treacă peste o despărțire, să-și șteargă lacrimile și să nu ofere o a doua șansă. Despre asta e piesa. Filmările au fost extenuante, însă am primit o energie absolut minunată de la dansatori și echipă. Sper din suflet să vă placă piesa și să o simțiți așa cum o simt eu!”, mărturisește Cleopatra. 

Cleopatra Stratan a cunoscut succesul mondial încă de la vârsta de 3 ani cu piesa “Ghiță”, ce s-a auzit în țări precum Japonia, Spania și Mexic. Din anul 2008, Cleopatra Stratan are și propria ei papușă, iar în anul 2009 este inclusă de site-ul oddee.com în topul copiilor minune, unde ocupă locul 4, scrie profm.ro

Artista născută în Republica Moldova deține nu mai puțin de șase recorduri internaționale – cel mai tânăr artist care a lansat un album de succes, cel mai tânăr interpret care a susținut un concert live de două ore în fața unui public numeros, cel mai bine plătit artist care a primit 10.000 de euro pentru o singură piesă, cel mai tânăr interpret care a primit trei premii MTV, cel mai tânăr interpret care a avut un hit no.1 într-o țară la nivel național și cel mai tânăr cântăreț de succes.

În 3 minute poți să citești și: Papură nu va conta pe unul dintre jucătorii de bază în meciul cu Iași!

Share!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *