Marius Șumudică și-a găsit o nouă provocare în carieră!
Marius Șumudică a ajuns la un acord cu formația Yunnan Yukun din China, după ce în vara acestui an s-a despărțit de Rapid. Deși a avut oferte și din Arabia Saudită, dar și din România de la Petrolul, „Șumi” a ales să spună „da” clubului chinez, convins de seriozitatea proiectului, conform spotmedia.ro.
„E o provocare, e un club foarte serios, care mi-a oferit tot ce am cerut”
„M-am înţeles cu Yunnan. Voi merge în China. În decembrie trebuie să plec acolo, am primit contractul oficial, mai sunt doar câteva detalii de pus la punct. E o provocare, e un club foarte serios, care mi-a oferit tot ce am cerut”, a declarat Șumudică pentru Orange Sport.
La Yunnan Yukun, antrenorul român îi va avea sub comandă și pe conaționalii Alexandru Ioniță și Andrei Burcă. Lucru care îi va face acomodarea ceva mai ușoară.
Nu este prima aventură internațională pentru Șumudică. De-a lungul carierei, el a trecut pe la mai multe echipe din Turcia, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, antrenând cluburi precum Al Shabab, Kayserispor, Gaziantep, Rizespor, Malatyaspor sau Al Raed.
