Edi Iordănescu a făcut anunțul: „România rămâne în inima mea”

Radu Alexandru
Foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Între timp, Edi Iordănescu spune că merge la EURO cu nucleul care a calificat România: „Nu putem să aducem mari schimbări”

Selecționerul care a reușit să califice România la EURO, Edi Iordănescu, a dat de înțeles că ar putea pleca de pe banca tehnică a naționalei. Aflat în ultimele două luni de contract, acesta nu i-a dat încă un răspuns lui Răzvan Burleanu legat de viitorul său după turneul final din Germania.

Edi Iordănescu, ultimele luni pe banca naționalei

Deși a calificat naționala la campionatul european, nu se știe dacă Edi Iordănescu va continua pe banca tehnică a României. Contractul acestuia urmează să expire în vară, după EURO 2024. Iar președintele FRF, Răzvan Burleanu, așteptă un răspuns de la selecționer până la plecarea în Germania.

„Ne-am propus ca până la plecarea în Germania, la EURO 2024, să cunoaștem numele selecționerului care va califica echipa națională de fotbal a României și la Campionatul Mondial. 

În momentul de față, sentimentul tuturor, al administrației, al departameentului tehnic, inclusiv al selecționerului, este că ne dorim să continuăm împreună. Astfel încât, în perioada următoare vă vom împărtăși mult mai multe informații”, a spus Burleanu, potrivit DigiSport.

Încă analizează oferta de la FRF

Întrebat despre viitorul său la cârma naționalei, Iordănescu a spus că România va avea întotdeauna prioritate pentru el. Acesta a confirmat, însă, că este în discuții cu FRF pentru prelungirea contractului.

„M-am bucurat de o colaborare extraordinară cu Federaţia, m-am simţit liber, am simţit suport, încredere. Nu ştiu (n.r. dacă rămâne pe banca naţionalei şi în preliminariile pentru Cupa Mondială). Mulţi au venit la început, alţii pe parcurs, alţii la final.

Am promis că o luăm pas cu pas, vreau să fiu atent la toate detaliile. Suntem în discuţii pentru prelungire, nu sunt probleme. Nu pot să mă angrenez în nicio promisiune. România rămâne în inima mea şi are prioritate!”, a declarat Edi Iordănescu, citat de ProSport.

Share This Article