Edi Iordănescu, după ce a aflat grupa României: „Știu ce caractere și fotbaliști am antrenat”

Claudia Grosu
Foto: Sport Pictures

Edi Iordănescu, fostul selecționer al României, a oferit o primă reacție imediat după tragerea la sorți

Fostul selecționer Edward Iordănescu consideră că România are șanse să se califice la Mondialul din 2026 de pe prima poziție a grupei de preliminarii, la fel cum a reușit să califice „Generația de Suflet” la Euro 2024.

Edi Iordănescu, după ce a aflat grupa României: „Știu ce caractere și fotbaliști am antrenat”

Echipa națională de fotbal a României și-a aflat astăzi adversarele din preliminariile Campionatului Mondial 2026, care va avea loc în SUA, Mexic și Canada. „Tricolorii” conduși de Mircea Lucescu au fost repartizați în Grupa H, alături de Austria, Bosnia-Herțegovina, Cipru și San Marino. Tragerea la sorți a fost favorabilă, România evitând echipe puternice precum Spania, Franța sau Germania. Din urna a treia, Bosnia-Herțegovina este un adversar cunoscut, întâlnit și în Liga Națiunilor din 2022.

Gigi Becali le-a dat verdictul lui Elias Charalambous și Mihai Pintilii

Din urna a patra, România va întâlni Cipru, un adversar familiar, pe care l-a învins de două ori în această toamnă, în Liga Națiunilor. Din ultima urnă, San Marino completează grupa tricolorilor pentru drumul spre turneul final. Edward Iordănescu, fostul selecționer al României, a oferit o primă reacție imediat după tragerea la sorți. Antrenorul care a calificat România la EURO 2024 s-a declarat optimist.

„Am mare încredere în băieți, în grup și în ce reprezintă Echipa Națională! Știu ce caractere și fotbaliști am antrenat. România poate merge la Mondial de pe primul loc (al grupei) și asta trebuie să caute. Baftă, România!”, a spus Edward Iordănescu pentru Gazeta Sporturilor.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.