Ianis Hagi e rezervă pe unde apucă, dar la echipa națională pare să fie printre preferații lui Edi Iordănescu!
Edi Iordănescu a transmis un mesaj dur pentru Ianis Hagi, Andrei Rațiu și Radu Drăgușin. Selecționerul i-a avertizat pe aceștia că trebuie să joace. Chiar dacă cei trei au primit convocări pentru amicale, antrenorul tricolorilor spune că EURO se apropie și că rezervele nu sunt privite prea bine. El le-a recomandat fotbaliștilor-vedetă de la lot să ia măsuri și să găsească soluții.
Edi Iordănescu explică ce caută Ianis Hagi la echipa națională!
„I-am dat mai multe minute decât a fost el obișnuit să primească la club. Iar eu cred că merită mai multe minute și la club! Eu știu cât de mult l-au dorit cei de acolo. Din ce am discutat și eu cu el și din ce am simțit, e foarte conștient că nu poate să continue așa! Trebuie să meargă să facă ceva să se impună! Echipa e oarecum liniștită, în obiectiv (n.r. – Alaves), poate trebuie să aibă din nou o discuție și cu antrenorul, poate trebuie să vadă ce dorește și clubul pentru a primi șanse. Nu poate să joace patru minute, șase minute… Mai sunt mai puțin de două luni și vine Europeanul!
Va fi foarte greu! Azi, spre bucuria tuturor, a intrat mult mai bine decât probabil se anticipa, ținând cont de cât de puține minute a avut. Dar a intrat cu entuziasm, cu dorință de a demonstra și a produs câteva momente bune. Însă el, la fel ca Rațiu, Moldovan… Are o misiune foarte dificilă! Radu Drăgușin, care… Se simte când nu joci, când nu ai continuitate. Trebuie să ducă să facă eforturi, să lupte pentru poziția lor, să se impună ca să poată fi în continuare soluții foarte importante pentru noi, cum au fost în toată campania”, a afirmat Edi Iordănescu.
România se poate baza pe alți fotbaliști
Edi Iordănescu are variante. Alex Mitriță, Alex Băluță, Vlad Screciu, Alex Chipciu sau Virgil Ghiță pot prinde un loc la euro, în locul lui Ianis Hagi, Radu Drăgușin sau Andrei Rațiu. Selecționerul ar prefera ca cei trei să prindă mai multe minute. Astfel, staff-ul naționalei s-ar putea baza pe un lot omogen, care a dus greul în preliminarii și vine cu o anumită mentalitate.
