O avocată a scăpat de răspundere penală pentru că a venit Covidul și i-a prescris fapta!
La biroul de investigații criminale de la IPJ Dolj stătea “în adormire” un dosar în care avocata Iudith Fuchs era acuzată de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals în instanță. Timp de 4 ani, singurul efort pe care l-au făcut anchetatorii a fost s-o audieze pe suspectă, dar asta mai mult ca o formalitate. În rest, nu au mișcat un deget ca să finalizeze dosarul într-un fel sau altul. Cazul, însă, s-a rezolvat de la sine, Covidul intervenind hotărâtor. Astfel, pe 22 septembrie anul trecut, comisarul șef Bușu Florin constată: „Având în vedere că în perioada 16.03.2020 – 15.05.2020 pe teritoriul României s-a instituit starea de urgență pentru prevenirea răspândirii virusului SARS COV – 2, la data de 16.09.2020 s-a împlinit termenul de prescripție al infracțiunilor comise…”
Drept urmare, Bușu îi propune procurorului de caz Solomon Florentina să claseze cauza cu prescrierea faptei, ceea ce se și întâmplă. Practic, primul lucru pe care procurorul l-a făcut când a deschis acest dosar a fost să-l închidă. Pe motiv de pandemie, dar după 4 ani în care anchetatorii nici măcar nu au mimat că lucrează ceva.
Iudith Fuchs e cunoscută ca o avocată foarte descurcăreață și cu trecere în anumite cercuri de influență ale magistraților craioveni. Fuchs a mai fost cercetată de câteva ori de către procurorii DNA, pentru trafic de influență. Nici un dosar nu a ajuns însă în judecată, soluția fiind de fiecare dată neînceperea urmăririi penale.
O.B.
VIDEO! Inundații de proporții în Gorj și Vâlcea: Peste 50 de gospodării sunt afectate
Cum să transformi un fustangiu într-un bărbat de casă!
admin 1
Latest posts by admin 1 (see all)
- Ford Craiova își trimite angajații acasă! Producția s-a oprit! - februarie 25, 2021
- Vremea nu vrea să se îndrepte! Dimineți geroase în toată țară! - februarie 15, 2021
- Cine se poate pensiona în 2021! - februarie 15, 2021

