fbpx
8.8 C
Craiova
vineri, decembrie 3, 2021

Elev din Gorj, agresat de colegii săi din cauza aspectului fizic!

Cum a ieșit totul la iveală și ce pedepse primesc vinovații!

Un elev de clasa a VI-a al Liceului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu a fost victima bullying-ului, după ce mai mulți colegi l-ar fi agresat.

Copiii s-ar fi luat de acesta din cauza faptului că are câteva kilograme în plus, scrie adevarul.ro. S-au gândit să îl închidă în clasă, după care au început să-l zgârie și să-l lovească.

Situația a ieșit la iveală după ce mătușa elevului a povestit totul pe Facebook, postând poze cu rănile provocare de colegii acestuia.

„Vă ataşez pozele nepoţelului meu de astăzi de la scoala! Este elev in clasa a 6-a la Tudor şi nişte colegi „mai glumeţi” l-au închis în clasa şi apoi chipurile l-au lăsat sa iasă şi i-au trântit ușa sa-i prindă mâna! Scuzaţi posibilele greşeli dar sunt un car de nervi! Bullying sau proasta creştere a ajuns la cote maxime în şcolile de elita” din oraşul asta in care sunt şi mulţi copii ai căror părinţi compensează totul cu bani”, a scris mătuşa elevului.

A fost sesizată și poliția, care continuă cercetările în acest sens. A fost deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, cei vinovați urmând să plătească pentru ce au făcut, susțin oamenii legii.

„La data de 26 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Ordine Publică – Compartimentul Proximitate împreună cu ofițeri din cadrul Biroului Siguranță Școlară, ca urmare a unui material postat pe o rețeaua de socializare, la data de 25 mai a.c., privind o agresiune petrecută la o unitate de învățământ din municipiu, s-au deplasat la respectiva școală, unde, în urma verificărilor efectuate, au stabilit faptul că în data de 25 mai a.c., în pauza dintre ore, trei elevi au împins ușa de acces într-o sală de cursuri, prinzând între ușă și tocul acesteia brațul drept al unui alt elev”, potrivit reprezentanților IPJ Gorj.

Totodată, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj s-a autosesizat și a transmis că elevul poate beneficia de consiliere psihologică, pentru a trece mai ușor peste cele întâmplate.

Foto: adevarul.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Latest Articles